CSV 2004 Tomis şi-a completat lotul pentru retur
CSV 2004 Tomis şi-a completat lotul pentru returLider în clasamentul Diviziei A1, formaţia feminină de volei CSV 2004 Tomis Constanţa s-a întărit serios în această pauză competiţională. Astfel, vicecampioana en-titre va aborda returul de campionat, programat să debuteze la sfârşitul acestei săptămâni, cu patru jucătoare noi.
Eliminată din Cupele Europene, echipa pregătită de Darko Zakoc şi de Constantin Alexe îşi îndreaptă toată atenţia către întrecerea internă, unde are şanse mari să cucerească primul titlu de campioană din scurta istorie a clubului. Pentru a reuşi acest lucru, lotul „sirenelor" a fost completat în această iarnă cu patru jucătoare noi. În chiar ultima zi de transferuri, conducerea Tomisului a reuşit achiziţionarea a două jucătoare valoroase: Elena Butnaru şi bulgăroaica Emilia Nikolova. Românca Butnaru este o fostă internaţională care a renunţat la cariera competiţională în această vară, după ce a jucat un an pentru SEA Urbino în prima ligă din Italia. De asemenea, Butnaru a mai evoluat în carieră la Palermo (Italia, 1999-2002), Damesa Burgos (Spania, 2002 - 2003), Scavolini Pesaro (Italia 2003 - 2004), Las Palmas (Spania, 2004 - 2006), Valencia (Spania, 2006 - 2007) şi CV Sanse (Spania, 2007 - 2009). Sportiva în vârstă de 35 de ani poate juca atât pe fals cât şi pe centru. Cealaltă jucătoare, sosită ieri la Constanţa, vine tot din prima ligă italiană, de la Spes Conegliano, lider în campionat. În vârstă de doar 19 ani, Nikolova este titulară în naţionala Bulgariei şi joacă pe poziţia de fals. Bulgăroaica va evolua însă doar până la sfârşitul acestui sezon sub comanda lui Darko Zakoc. Jucătoarea are un contract pe o durată mare cu gruparea italiană, urmând ca la Tomis să aibă şansa de a evolua mai mult. Astfel, Nikolova urmează să revină la Congliano la sfârşitul lunii mai, după încheierea campionatului în România. În prezent, la Spes evoluează şi Carmen Ţurlea, alături de alte două voleibaliste care au evoluat în campionatul românesc pentru CSU Metal Galaţi: Dragana Marinkovic şi Frauke Dirickx. Cele două jucătoare s-au alăturat deja lotului constănţean, unde, faţă de echipa din turul campionatului, vor mai evolua şi braziliencele Viviane Lucia Pessoa de Faria (21 de ani, 1,79 metri, coordonator) şi Juliana Caetano Serafim (23 de ani, 1,79 metri, extremă sau universal), transferate la Tomis tot în această iarnă. „Noi mergem pe jucătoare tinere, care să crească şi, în 2-3 ani, să reuşim să obţinem performanţe", a declarat pentru site-ul handbalvolei.ro, preşedintele grupării de pe litoral, Cristian Zgabercea. Oficialul constănţean a mai precizat că Tomisul nu este favorită la titlu în acest an, deşi este lider în ierarhia internă: „Cred că favorita la câştigarea campionatului este Dinamo, care are în lot jucătoare care evoluează de mult timp împreună, iar a doua candidată este Ştiinţa Bacău, cu o echipă omogenă, de asemenea. Noi şi echipa din Piatra Neamţ vom încerca să venim din spate şi să ne luptăm pentru trofeu".
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp