Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:46 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cumpăna, în sărbătoare! Victoria (Liga a 4-a) întâlneşte FC Farul (Liga a 2-a). Meci oficial în Cupa României, în nocturnă

ro

29 Aug, 2019 00:00 3525 Marime text
Meci de fotbal de gală pentru comuna constănţeană Cumpăna, joi, 29 august! Echipa locală, Victoria, care joacă în Liga a 4-a, întâlneşte pe teren propriu într-o partidă oficială FC Farul Constanţa (Liga a 2-a), în etapa a treia naţională a Cupei României, ediţia 2019/2020.
 
 
Disputa, cea mai importantă din istoria echipei locale, este găzduită, de la ora 20.00, de terenul din Complexul Sportiv „Centenar 2018“. În caz de egalitate după 90 de minute de joc, se vor disputa prelungiri și, dacă egalitatea va persista, se vor executa lovituri de departajare. Dacă FC Farul intră în competiţie în această fază, Victoria Cumpăna, care este antrenată de fostul jucător al „marinarilor“ Vasilică Cristocea şi de Petru Bratanovici, a trecut deja de două tururi din faza naţională, învingând Axiopolis Cernavodă (Liga a 3-a), scor 6-0 (3-0), şi Pescăruşul Sarichioi (Liga a 4-a tulceană), scor 3-0 (2-0). Cristocea este antrenor-jucător la Victoria, formaţie pentru care evoluează şi un alt fost farist, Sorin Ţeican.
 

Biletele s-au epuizat în timp record

 
Biletele la partida Victoria Cumpăna - FC Farul s-au epuizat în timp record, în două ore. Biletele sunt gratuite, cu preţ zero. În tribuna Complexul Sportiv „Centenar 2018“ sunt 860 de locuri. Organizatorii au oferit mai multe informaţii utile pentru confruntarea de joi. „1) Accesul spectatorilor se va face doar pe baza biletului de intrare, abonament, invitaţie, legitimaţie; 2) Suporterii sunt obligaţi să-şi ocupe locul, rândul, sectorul indicat pe bilet; 3) Pe stadion, spectatorilor le este interzis să intre cu următoarele obiecte şi în următoarele situaţii - a) cu materiale pirotehnice; b) sub influenţa alcoolului; c) cu arme albe; d) cu monede, brichete, mănunchiuri de chei, etc; e) cu steaguri şi beţe de plastic cu diametru mai mare de 16 mm; f) cu materiale de propaganda care sa incite la denigrare, ura, xenofobie, discriminare, etc; g) este interzisa folosirea aparatelor profesionale de filmat fara acordul prealabil al organizatorului“, se arată în comunicatul gazdelor.
 

După Cumpăna, meci cu Turris-Oltul Turnu Măgurele

 
FC Farul va juca în partida de la Cumpăna cu mai mulţi fotbalişti utilizaţi mai puţin în ultimul timp. După confruntarea de joi, „marinarii“ evoluează în campionat duminică, 1 septembrie, de la ora 18.00, în deplasare cu Turris-Oltul Turnu Măgurele (echipa de pe locul doi, la egalitate de puncte, 12, cu liderul Gloria Buzău), astfel că antrenorul Farului, Ianis Zicu, este nevoit să facă schimbări în formaţie.
 

„Obiectivul e calificarea, indiferent ce jucători vom utiliza“

 
„Jucăm iar pe sintetic (n.r. la Cumpăna), să vedem câţi jucători valizi avem, să găsim două formule pentru aceste două partide. Până la urmă, e un meci de Cupă şi trebuie să vedem toţi jucătorii din lot, să ştim pe cine ne putem baza în continuare, pentru că unii dintre ei nu au evoluat în aceste patru partide de campionat. Sunt mulţi jucători tineri, veniţi pentru regula Under, pe care vrem să-i vedem în acest meci de Cupă. Jucăm cu o echipă de Liga a 4-a. În momentul în care faci parte din lotul unei formaţii de Liga a 2-a e clar că obiectivul e calificarea, indiferent cu ce jucători vom aborda confruntarea. În momentul în care evoluezi, nu te poţi face de râs, trebuie să pui probleme adversarului“, a spus Ianis Zicu.
 

Bilete pentru susţinătorii „marinarilor“

 
FC Farul informează că organizatorul evenimentului, clubul din Cumpăna, a repartizat suporterilor echipei fariste 158 de bilete din totalul de 860 disponibile pentru această partidă. „Din cota care a revenit fanilor alb-albaștri, 80 de bilete au fost repartizate galeriei noastre, celelalte 78 de bilete urmând să fie distribuite mâine, în ziua meciului, la casele de bilete din fața tribunei oficiale a stadionului din strada Primăverii din Constanța, între orele 14.00 şi 18.00. Menționăm că biletele sunt gratuite și că o persoană are dreptul la maximum 2 bilete. De asemenea, îi rugăm pe suporterii care vor fi prezenți la meciul de la Cumpăna să ajungă la stadion din timp, pentru a evita eventualele blocaje de circulație. Vă mulțumim pentru înțelegere!“, se arată într-un comunicat al FC Farul.
 
Sursa foto: Facebook (Cumpăna News)
 

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii