Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:28 21 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cupa României 2024/2025 CS Agigea a cedat în prelungiri în finala Regiunii 7. „Din păcate, pierdem nemeritat“ (GALERIE FOTO)

ro

21 Jul, 2024 11:50 406 Marime text
 
 
Echipa de fotbal CS Agigea (antrenor, Cristian Drăgulin), câștigătoarea fazei județene Constanța a Cupei României, ediția 2024/2025, a disputat pe teren propriu finala Regiunii 7, contra CS Voința Culdabi 2015 (Galați).

Cele două echipe au câștigat grupa 1, respectiv grupa 2 din regiune. iar meciul din finală urma să desemneze câștigătoarea competiției pe regiunea respective, echipă care obținea și calificarea în turul întâi al Cupei României.

Învingătoarea a fost Voința Cudalbi, care a câștigat cu 3-2 după prelungiri, la finele celor 90 de minute de joc scorul fiind 1-1.

Pentru gazde, care au jucat mult timp în inferioritate numerică, au marcat Adrian Bca și Edis Abibula, iar oaspeții au punctat prin Eduard Dumitru (2) și George Stoian. 

Din păcate, pierdem nemeritat. Pierdem în prelungiri cu toate ca am jucat în 8 jucători aproape tot meciul. Felicitări echipei pentru dăruire, ambiție și efortul depus. Chiar și în 8 jucători de câmp am dominat jocul, ne-am creat foarte multe ocazii clare de joc, dar șansa nu a fost de partea noastră. Mulțumim suporterilor care au venit astăzi într-un număr foarte mare să susțină echipa, a fost mesajul CS Agigea.

 

 

Victorie mare pentru băieții noștri, ce reușesc să câștige finala cupei regionale. O performanță frumoasă, felicitări băieții, suntem mândri de voi, Cupa e la Galați!, se arată pe pagina de Facebook a Voinței Cudalbi.

 
 
Sursa foto: Facebook (Clubul Sportiv Agigea 2023, Voința Cudalbi)

Citește și:


Cupa României 2024/2025
CS Agigea va juca finala Regiunii 7
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii