CVM Tomis, în turul 3 al Cupei Challenge
CVM Tomis, în turul 3 al Cupei Challenge
14 Nov, 2008 03:10
ZIUA de Constanta
632
Marime text

Campioana României, Club Volei Municipal Tomis, a ratat calificarea în
optimile de finală ale Cupei CEV, după ce a fost învinsă la Innsbruck
de echipa locală Hypo Tirol, scor 3-1 (25-20, 22-25, 25-20, 25-22). În
manşa tur desfăşurată la Sala Sporturilor, voleibaliştii constănţeni
învinseseră, după un meci dramatic, cu scorul de 3-2 la seturi. Astfel,
formaţia austriacă se califică cu scorul general de 5-4. În cadrul
aceleiaşi competiţii, vicecampioana naţională, VCM Piatra Neamţ, a fost
eliminată de formaţia Radnicki Kragujevac (Serbia), după ce a pierdut
şi partida din manşa secundă, cu scorul de 3-0 (25-17, 25-15, 25-16).
În meciul tur, voleibaliştii din Serbia s-au impus cu scorul de 3-2.
Deşi au ratat accesul în faza superioară a competiţiei, atât formaţia
antrenată de Stelio de Rocco, cât şi echipa nemţeană vor continua
periplul european în Cupa Challenge, unde vor evolua în „şaisprezecimi“.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii