Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:43 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CVM Tomis şi-a aflat adversarul din Cupa Challenge

ro

27 Jun, 2011 00:00 1359 Marime text
cvmtomis.jpgConstănţenii vor juca meciul tur în deplasare, pe 13, 14 sau 15 decembrie, returul urmând să aibă loc o săptămână mai târziu la Sala Sporturilor

Sâmbătă a avut loc la Viena tragerea la sorţi a partidelor din cupelor europene la volei, cu excepţia Ligii Campionilor, care îşi va stabili grupele pe 1 iulie.

Clasată pe locul 4 la finalul campionatului, CVM Tomis Constanţa este singura formaţie românească masculină care va participa în Cupa Challenge, fiind calificată direct în turul secund al competiţiei. Echipa pregătită de Martin Stoev a avut noroc la tragerea la sorţi, urmând să debuteze în noul sezon al cupelor europene împotriva formaţiei MOK Brcko Jedinstvo (Bosnia-Herţegovina). Bosniacii au încheiat ediţia precedentă de campionat pe locul secund, după ce au fost învinşi în finală de OK Kakanj (3-2 şi 3-0), cele două fiind singurele reprezentante ale Bosniei în cupele europene (campioana şi câştigătoarea Cupei, OK Kakanj, a primit un wild card pentru a participa în Cupa CEV). În ceea ce priveşte palmaresul celor de la Brcko Jedinstva în cupele europene, aceştia au bifat patru participări în Liga Campionilor, Top Teams Cup, Cupa CEV şi Cupa Chalenge, fără însă să treacă de primele tururi. De cealaltă parte, Tomisul a reuşit în urmă cu doi ani cea mai mare performanţă din istoria clubului în cupele europene, obţinând medaliile de bronz la turneul final al Cupei Challenge. Manşa tur dintre CVM Tomis şi MOK Brcko Jedinstvo este programată între 13 şi 15 decembrie în Bosnia, iar returul o săptămână mai târziu, la Sala Sporturilor din Constanţa. În cazul în care după cele două manşe cele două adversare au câte o victorie, indiferent de scorul general la seturi, se va disputa şi „setul de aur", care va stabili echipa calificată.

Explorări Baia Mare, posibila adversară din turul 3

Spre deosebire de ediţiile trecute, Confederaţia Europeană de Volei (CEV) nu va mai efectua tragere la sorţi pentru turul al treilea din Cupa Challenge, acolo unde vor ajunge şi formaţiile eliminate în şaisprezecimile de finală ale Cupei CEV. Astfel, în cazul în care se va califica în faza următoare a Cupei Challenge, CVM Tomis ar putea întâlni o altă formaţie românească, Explorări Baia Mare, doar în cazul în care băimărenii vor fi eliminaţi în primul tur al Cupei CEV. Vicecampioana României va avea o misiune extrem de dificilă în turul inaugural al competiţiei, adversari fiind ruşii de la Lokomotiv Belgorod. Turul este programat pe 18, 19 şi 20 octombrie la Baia Mare, returul urmând să aibă loc o săptămână mai târziu în Rusia.

Adversar din Franţa pentru Dinamo

Tot în Cupa CEV va evolua şi ocupanta locului 3 la finalul sezonului, Dinamo Bucureşti. Bucureştenii vor juca în primul tur contra unei formaţii din Franţa, Arago de Sete (locul 3 în prima ligă franceză), meciul tur fiind programat în deplasare. Dacă vor trece în turul secund, dinamoviştii vor juca în optimi cu Selver Tallinn (Estonia) sau cu Steaua Roşie Belgrad (Serbia).

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii