Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:05 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Dacă batem Juventus şi Brăila, scăpăm de grijile retrogradării"

ro

01 Apr, 2011 03:00 1320 Marime text
fcfarul.jpgDupă eşecurile cu Ceahlăul şi CS Otopeni, „marinarii" să oprească seria rezultatelor negative, mâine, când va primi vizita formaţiei Juventus Bucureşti, meci contând pentru etapa a XX-a din Ligii a II-a.

Antrenorul Farului, Gheorghe Butoiu a declarat ieri că rezultatele din ultimele două meciuri au afectat moralul echipei. „Nu avem un moral foarte bun după cele două înfrângeri şi avem şi nişte problme interne pe care sperăm să le rezolvăm până la ora meciului. Dacă batem Juventus şi în meciul următor de acasa pe Brăila cred că scapăm de grijile retrogradării. Avem o echipă mai bună decat Juventus şi sper să nu avem surprize", a spus tehnicianul constănţean care nu îi va putea utiliza în partida de mâine pe Abuzătoaie, Patriche şi Vajou, toţi fiind accidentaţi. La rândul său, atacantul Radu Sascău crede că Farul se poate impune în următoarele partide dacă va evolua la fel ca în primele două etape ale returului. „Sperăm să jucăm ca în primele două etape din retur şi să câştigăm. Este singurul obiectiv la meciul cu Juventus. Sper ca fanii să ne sprijine cel puţin aşa cum ne-au susţinut la meciul cu Ceahlăul", a precizat Sascău. Meciul FC Farul - Juventus Bucureşti va începe la ora 11.00 si va fi arbitrat de Adrian Cojocaru, din Galaţi, ajutat la cele două margini de Petre Geambazu (Buşteni) şi Valentin Dumitru (Ghergiţa, Prahova). Arbitru de rezervă va fi Aurelian Macovei (Galaţi) iar Anton Heleşteanu (Iaşi) şi Dumitru Dan (Focşani) vor fi observatorii întâlnirii.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii