De ce a încheiat colaborarea Simona Halep cu fostul ei antrenor, Daniel Dobre
De ce a încheiat colaborarea Simona Halep cu fostul ei antrenor, Daniel DobreSportiva a dezvăluit care a fost motivul pentru care a renunțat la tehnicianul de 50 de ani.
"Darren și-a dorit mult să continue cu Daniel Dobre, dar la un moment dat ajunsesem să simt nevoia de o schimbare, nici eu nu mai percepeam foarte bine sfaturile lui, nici el nu mai știa cum să mă abordeze și am decis să întrerupem colaborarea", a spus Simona Halep.
Simona Halep s-a despărţit de Daniel Dobre, la scurt timp după reluarea colaborării cu Darren Cahill."La noi nu este însă că acum începem și acum terminăm, în acești 5-6 ani am tot lucrat, ne-am despărțit, ne-am reunit. Este un om incredibil, am tot spus-o și o repet, este unul dintre cei mai buni antrenori din România, poate chiar cel mai bun. Am o relație deosebită cu el, nu a fost vorba de o ceartă sau de o neînțelegere, pur și simplu am simțit că trebuie să schimb ceva, să am o voce nouă", a mai zis Simona Halep pentru Gazetă.
Fostul lider WTA a anunţat pe Facebook că Dobre nu va rămâne în staff-ul ei şi i-a transmis un mesaj de mulţumire antrenorului alături de care a câştigat în acest an, la Wimbledon, al doilea trofeu de Grand Slam din carieră.
"Daniel, vreau să îţi mulţumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine în acest an. (De fapt, pentru anii mulţi în care ai fost alături de mine). Pentru munca grea, răbdarea şi încrederea în mine. Ne încheiem colaborarea cu un trofeu la Wimbledon şi o mare prietenie… nu puteam cere mai mult! Îţi doresc numai bine şi cine ştie, poate viitorul ne mai rezervă un capitol”, a scris Halep.
Sursa foto: Arhiva ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp