Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:58 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Debutul arbitrului Robert Diaconescu la centru, în prima ligă. Acum 14 ani! „Copile, ești pe drumul cel bun, ține-te de treabă!“ (galerie foto)

ro

01 May, 2020 00:00 4938 Marime text

Arbitrul constănțean de rugby Robert Diaconescu, în prezent unul dintre cei mai apreciați „cavaleri“ din România, a debutat la centru într-un meci din prima ligă în august 2006, la partida CS Contor Zenner UAV Arad – CS Știința Petroșani 101-0 (47-0), în care l-a avut observator chiar pe președintele Colegiului Central de Arbitri.

Acum în vârstă de 37 de ani și șef al arbitrilor constănțeni, Robert avea la data meciului de la Arad 23 de ani, iar emoțiile nu l-au ocolit. A reușit să ducă însă meciul foarte bine, atrăgându-și și cuvinte de apreciere de la observatorul confruntării, șeful CCA, Emil Pârțoc. „Îmi amintesc cu drag de acea partidă de acum 13 ani, la care i-am avut asistenți pe Nicolae Frîncu, din Baia Mare, fost jucător de rugby, acum observator, și pe Simion Mărginean, din Cluj, în prezent oficial la echipa locală. Eu stăteam în București atunci (n.r. la Constanța a a venit în 2011) și m-am dus la meciul de la Arad cu trenul, singur. Am avut ceva trac, era și normal, de altfel, dar m-am descurcat. Fiind tânăr, unii dintre jucători, cei mai în vârstă și cu experiență, m-au tratat mai de sus, însă am reușit să mă impun în teren și am condus bine partida. Printre cei de pe teren se număra și Cătălin Fercu (la Arad), pe care îl știam și de la Metrorex. La final, Emil Pârțoc mi-a spus ceva de genul «Copile, ești pe drumul cel bun, ține-te de treabă!». Și mi s-a dat credit în continuare“, povestește Robert. Meciul de la Arad s-a jucat pe 13 august 2006, în etapa a doua a seriei secunde a Diviziei Naționale, ediția 2006/2007.
 

De câțiva ani, iarna arbitrează în SUA

Arbitrajul fiind una dintre marile pasiuni ale vieții sale, tânărul „cavaler“ a fost serios în tot ce a făcut, și-a văzut de acest drum, iar cariera sa a cunoscut o continuă ascensiune. Este și arbitru internațional, iar ultima patidă la care primise delegare a fost Israel - Andorra, meci de seniori, care nu s-a mai disputat însă din pricina coronavirusului. Pe lângă partidele pe care le arbitrează în România, Robert Diaconescu a mai oficiat și la confruntări din Serbia, Grecia, Bulgaria, Irlanda și chiar în SUA, unde, din 2015, merge anual, timp de două - trei luni, în perioada iernii. „Am un avantaj din acest punct de vedere, că îmi mențin continuitatea, arbitrez și iarna, nu am pauză. Oricum, eu pun mare preț pe antrenamentul fizic, iar acum, la 37 de ani, sunt foarte bine din acest punct de vedere, mai bine și decât unii arbitri mai tineri“, arată Robert.
 

După arbitraj, vrea să se dedice total antrenoratului

Șefl arbitrilor de pe litoral este atât de bine pregătit fizic încât vrea să treacă la alt nivel din acest punct de vedere și să participe, în acest an, la un concurs de triatlon, disciplină solicitantă fizic, ce îngemănează trei sporturi: alergare, ciclism și înot. „Primul obiectiv al meu va fi să termin cursa, dar cred că aș putea prinde și podiumul. Vrea să arbitrez până la 45 de ani, iar apoi să mă dedic în totalitate unei cariere de antrenor. Rugby-ul mi-a dat totul în viață și vreau să dau și eu ceva înapoi“, a arătat Robert, care activează deja și ca antrenor, la copiii de la CS Năvodari. El a făcut școala de arbitraj în 2001, când încă mai și juca.
 

Pentru debutul de la Iași, a venit din tabăra de la Năvodari

Dacă Robert Diaconescu a oficiat prima dată ca central într-un meci de primă ligă în martie 2007, debutul în eșalonul de elită și l-a făcut în 2004, la margine, în partida Iași - Cluj, câștigată de gazde. „Eu eram atunci în vacanță la mare, cu prietenii, în tabăra de la Năvodari. Pe la ora 16.00 primesc un telefon de la Bogdan Miliță, carfe urma să fie la centru la Iași - Cluj, ca a doua zi să fiu la Iași, la ora 8.00, că la 10.00 începe partida! Am rămas mască! Nu aveam ghete și nici echipament la mine, dar Bogdan mi-a spus că mi le va da el la meci. M-am dus, am participat la partidă, iar apoi m-am întors la mare“, povestește Robert.

Imaginile au fost preluate de pe contul de Facebook al lui Miklos Haas; foto: Marius Burlan.


Citește și:

Întâlnire emoţionantă la Phoenix Robert Diaconescu, din Constanţa, va arbitra în SUA derby-ul statului Arizona la rugby (galerie foto)

Micul rugbyst Andrei Cristian Diaconescu Deși a împlinit doar opt ani, „Țuțu“ e unul dintre veteranii echipei CS Năvodari! (galerie foto)

Întrecere cu Marius Ţugurel Robert Diaconescu, şeful arbitrilor din Constanţa, performanţă naţională la testele fizice
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii