Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:54 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deplasare dificila pentru Altay

ro

07 May, 2005 00:00 791 Marime text
Campionatul National de fotbal al Diviziei B programeaza in aceasta dimineata partidele etapei a 24-a, runda in care toate cele trei reprezentante ale judetului nostru (Midia, Altay si Callatis) evolueaza in deplasare. Partidele contand pentru seria intai a esalonului secund se anunta deosebit de interesante, unele dintre ele putand fi decisive in lupta pentru evitarea retrogradarii. Cea mai grea deplasare este cea facuta de FC Altay, la Sacele, unde elevii lui Cristian Camui vor "da piept" cu Precizia. Echipa gazda ocupa in prezent locul sase in clasament, cu 32 de puncte, in timp ce formatia de pe litoral se afla pe 11, cu 29 de puncte. Altay trece insa printr-o perioada buna si cel putin teoretic, nu trebuie sa isi mai faca griji in ceea ce priveste retrogradarea. Partida de la Sacele va fi condusa la centru de arbitrul bucurestean Mihai Ene. Tot in aceasta dimineata, de la ora 11.00, Midia Navodari va evolua in deplasare impotriva Laminorului Roman. Formatia gazda are nevoie disperata de puncte, intrucat ocupa locul 13 (din 16), cu 25 de puncte. De partea cealalta, fotbalistii din Navodari cauta succesul pentru a putea urca pe podiumul seriei. Astfel, Midia lui Dan Radulescu se afla pe locul patru, cu 40 de puncte, fiind devansata doar de FC Vaslui (49 p), Dunarea Galati (41 p) si Dunarea Braila (40 p, golaveraj superior). A treia echipa a judetului, Callatis Mangalia are tot un joc "afara", impotriva brasovenilor de la FC Ghimbav. Gruparea pregatita de Imilian Serbanica se afla inaintea acestui meci pe pozitia a saptea, cu 32 de puncte. Callatis continua sa ramana regina remizelor din acest sezon, avand nu mai putin de 11 astfel de rezultate din totalul de 23 de partide disputate. Etapa a 25-a a Diviziei B se va disputa miercuri, cu incepere de la ora 15.00.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii