Din campionatul italian la FC Viitorul Adrian Stoian - ”Cred că va fi un sezon destul de productiv pentru noi”
Din campionatul italian la FC Viitorul: Adrian Stoian - ”Cred că va fi un sezon destul de productiv pentru noi”
01 Oct, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
3653
Marime text
- Adrian Stoian a jucat peste zece ani în fotbalul italian, în prima ligă, Serie A, susținând aproape 100 de partide.
- Fotbalistul de 29 de ani are și două selecții la Naționala României.
- Duminică, FC Viitorul întâlnește la Ovidiu campioana României, CFR Cluj.
Un nou transfer la FC Viitorul. După mai mulți jucători străini, formația de pe litoral a înregimentat și un fotbalist român, atacantul Adrian Stoian (29 de ani), care are o bogată experiență în fotbalul italian, unde a jucat peste zece ani, disputând mai mult de 250 de partide, dintre care 95 în Serie A!
Format la Școala de Fotbal ”Gheorghe Popescu”, jucătorul a fost convins să semneze de modul profesionist în care merg lucrurile la FC Viitorul și de rezultatele importante obținute de clubul de pe litoral în puținii ani de la înființare. ”Anul trecut, m-am antrenat o perioadă cu echipa, iar profesionalismul pe care l-am întâlnit aici, infrastructura și tot ce a reușit Viitorul în acești ani m-au convins să semnez. Echipa a avut un început mai lent în acest sezon de Liga 1 și e normal, ideile noului antrenor trebuie înțelese. Dar, văzând clubul și antrenamentele, cred că va fi un sezon destul de productiv pentru noi. Nici calendarul nu ne-a ajutat foarte mult în startul stagiunii, întâlnind multe formații puternice, dar mentalitatea Viitorului e să câștige fiecare meci. Trebuie să lungim cât mai mult această perioadă bună de după succesul cu Astra Giurgiu. Momentan, îmi propun să joc cât mai bine, iar pe parcurs vom vedea. Vă dați seama că, dacă echipa va merge bine, și mie, pe plan personal, îmi va fi bine”, a declarat Adrian Stoian.Acesta a evoluat în carieră până acum pentru echipele AS Roma, Pescara, Bari, Genoa, Chievo Verona, Crotone, FCSB și ultima oară pentru Livorno. Adrian Stoian are și două selecții la Naționala României.
După Astra, la Ovidiu vine CFR Cluj
Duminică, 4 octombrie, de la ora 21.30, pe stadionul central al Academiei Gheorghe Hagi, de la Ovidiu, în etapa a șasea, FC Viitorul se va duela cu CFR Cluj, campioana României. În clasament, echipa constănțeană se află pe locul 14, cu cinci puncte, după o victorie, două remize și două eșecuri, golaveraj 7-10. De cealaltă parte, echipa clujeană, neînvinsă în acest început de campionat, ocupă poziția secundă în ierarhie, cu 11 puncte, înregistrând în cinci runde trei victorii și două egaluri, golaveraj 5-1.Au spart gheața în etapa a cincea
În etapa trecută, FC Viitorul a reușit să obțină prima victorie a stagiunii, 4-1 acasă cu Astra Giurgiu, iar momentul a fost subliniat de managerul echipei de pe litoral, spaniolul Ruben de la Barrera. ”Sunt fericit pentru echipă și pentru fiecare jucător, pentru că, dacă cineva merita ce am reușit contra Astrei, aceia sunt jucătorii mei. Prima noastră victorie putea veni mai repede, în etapele precedente, dar așa e fotbalul. Pentru noi e o victorie importantă, dar și un moment important. Nu avem un start ușor de sezon, prin prisma adversarilor întâlniți, dar toți jucătorii noștri sunt pregătiți să se dueleze cu cele mai bune echipe. Îi ajută dacă vor continua să câștige și asta trebuie să facem”, a punctat Ruben de la Barrera.Sursa foto: FC Viitorul
Citește și:
Adrian Stoian a semnat cu FC Viitorul Constanța
FC Viitorul Ruben de la Barrera - ”Pentru noi e o victorie importantă, dar și un moment important”
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii