Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:47 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dinu Todoran, "pandit" de Rapid

ro

26 Jun, 2007 00:00 2076 Marime text
1182809008.jpg

Patronul Farului a declarat ca inca nu s-a primit nicio oferta concreta pentru transferul lui Todoran * Mijlocasul a declarat saptamana trecuta presei brasovene ca si-ar dori sa joace la echipa locala

Mijlocasul Farului Dinu Todoran are mari sanse sa fie transferat la Rapid Bucuresti. Formatia de sub podul Grand si-a aratat interesul pentru jucatorul "rechinilor", insa oficialii clubului constantean neaga primirea vreunei oferte. Finantatorul Farului, Gheorghe Bosanceanu, a declarat ca rapidistii s-au interesat, intr-adevar, pentru Todoran, insa nu s-a primit nici o oferta in mod oficial. "A fost numai o intrebare, nimic mai mult. Nu am primit nicio oferta concreta. Insa, daca aceasta va veni, o sa ma gandesc serios la ea", a precizat Bosanceanu. Acesta a mai spus ca nu are idee de suma cu care Dinu Todoran ar putea fi transferat la formatia giulesteana, aceasta nefiind treaba lui, dupa cum a afirmat. Nascut la Brasov in urma cu 29 de ani, mijlocasul a debutat la echipa locala ICIM. Primul meci in Divizia A l-a jucat fiind legitimat la Petrolul Ploiesti, unde a activat in perioada 1997-2002. Transferat la Farul in 2004, Todoran a fost unul dintre jucatorii de baza ai echipei. Aflat in cantonament in orasul natal, mijlocasul a declarat presei centrale ca si-ar dori sa joace la echipa de sub Tampa, sub indrumarile lui Razvan Lucescu. Nasit de un rapidist Todoran mai are "antecedente" rapidiste, el fiind nasit, in urma cu cateva saptamani, de alb-visiniul Maldarasanu. Astfel, faristul si-a oficializat relatia pe care o are cu aleasa inimii lui, Tania, de peste sapte ani. Noul tehnician al "marinarilor", Constantin Gache, declara saptamana trecuta presei brasovene ca Dinu Todoran, chiar daca isi doreste cu ardoare sa fie antrenat de Razvan Lucescu, "nu pleaca de la Farul, indiferent de oferta. Ma bazez pe serviciile sale", a mai spus noul tehnician al constantenilor. Insa, in ciuda evidentelor si a dorintei mijlocasului de "a-si lua zborul" spre alte gazoane, oficialii clubului de la malul marii, neaga orice informatie. Asa s-a intamplat si in cazul mult mediatizatului transfer al lui Mihai Gurita la Steaua, care a fost negat pana in ultima clipa, chiar daca jucatorul sustinea sus si tare ca va semna cu echipa campioana. Pana la urma, toate supozitiile au prins contur, iar unul dintre oamenii de baza ai farului, Gurita, va apara stindardul ros-albastru.

Scris de: {autor}Corina SAMOILĂ{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii