Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:21 27 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Diseară, voleibaliştii constănţeni întâlnesc Dinamo Moscova în Sala Sporturilor CVM Tomis, şanse infime de a continua în Europa

ro

12 Dec, 2012 03:31 1850 Marime text
volei.jpgEchipa masculină de volei CVM Tomis Constanţa susţine astăzi, pe teren propriu, în Sala Sporturilor, de la ora 19.00 (în direct la Digi 24 Constanţa), ultimul meci din grupa E a Ligii Campionilor. Aflaţi pe locul trei în clasament, cu patru puncte, elevii lui Radovan Gacic se vor confrunta cu vicecampioana Rusiei, Dinamo Moscova, poziţia secundă în ierarhie, cu nouă puncte. Constănţenii nu mai pot obţine calificarea în faza următoare a Ligii Campionilor, păstrând doar şanse, extrem de mici însă, de a continua în Cupa CEV (etapa Challenge Round). Pentru aceasta trebuie să câştige cu 3-0 sau 3-1 meciul cu Dinamo, dar şi să beneficieze de rezultate favorabile în alte grupe, ceea ce e greu de crezut că se poate întâmpla. Biletul de intrare la meci costă 10 lei, dar elevii şi studenţii beneficiază de acces gratuit. Conducerea CVM va organiza şi la această partidă o tombolă, la care spectatorii pot câştiga un televizor color, un DVD şi un prăjitor de pâine.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii