Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:18 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Două românce, favorite la BCR Futures Circuit - Trofeul Mamaia Idu Cel mai puternic turneu de pe litoral a debutat la Mamaia

ro

31 Aug, 2011 02:55 2592 Marime text
tenis_Conf_IDU.jpgCompetiţia care se desfăşoară în complexul Tenis Club Idu pune la bătaie premii totale în valoare de 25.000 de dolari

În această săptămână, Tenis Club Idu, din staţiunea Mamaia, şi Federaţia Română de Tenis organizează, în premieră la Constanţa, turneul BCR Futures Circuit - Trofeul Mamaia Idu.

După două zile de calificări, ieri, au avut loc primele partide de pe tabloul principal (simplu şi dublu) al turneului feminin cu premii în valoare totală de 25.000 de dolari. La startul întrecerilor se află şi câteva dintre primele 200 jucătoare din clasamentul WTA, printre care şi una dintre cele mai valoroase tenismene românce ale momentului Alexandra Cadanţu (locul 147 WTA), care este şi principala favorită a turneului. „Sper ca, până la sfârşitul acestui an, să intru printre primele 100 jucătoare din lume pentru a putea ajunge la începutul anului viitor pe tabloul principal la Australian Open. De aceea, trag tare în această perioadă pentru a putea avansa în clasament. La Mamaia este un turneu puternic, suntem foarte multe jucătoare din România şi fiecare dintre noi vrem să câştigăm aici", a declarat Cadanţu, jucătoare care va evolua astăzi în runda inaugurală în compania numărului 346 în lume, Garbine Muguruza Blanco (Spania). Cap de serie numărul 2, Elena Bogdan va debuta la competiţia de pe malul mării contra rusoaicei Ksenia Lykina. Cadanţu şi Bogdan participă împreună la proba de dublu, unde vor lupta în primul tur împotriva unei alte perechi din România, Larisa Sporea/Gabriela Talaba. Semifinalele şi finalele sunt programate sâmbătă şi duminică. Organizatorii aşteaptă spectatorii cu premii surpriză şi o tombolă, iar intrarea este liberă. „Valoarea turneului este înaintea celui de la Craiova atât la participare, cât şi la premiile totale puse în joc. Se regăsesc printre participantele la acest turneu, nume care anii trecuţi câştigau aici turneele rezervate copiilor. În orice caz, din punct de vedere organizatoric, sunt create toate condiţiile pentru o desfăşurare cât mai bună a competiţiei", a declarat directorul turneului ITF, Marian Sandu. Câştigătoarea turneului la simplu va primi un cec în valoare de 2.940 de dolari şi 50 de puncte în clasamentul WTA, în timp ce finalista se va alege cu 1.666 de dolari şi 34 de puncte WTA. La proba de dublu, perechea care se va impune la final va primi 1.176 de dolari şi 50 de puncte WTA, în timp ce finalistele vor primi 686 de dolari şi 34 de puncte în ierarhia mondială la dublu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii