Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:55 21 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Duelul pentru calificarea la Jocurile Olimpice, încheiat la Constanța. Emoțiile se vor risipi însă pe 1 noiembrie (galerie foto)

ro

29 Oct, 2019 00:00 2106 Marime text
Raiffeisen Bank 3x3 Constanța Streetplay a fost ultimul turneu major marca Sport Arena Streetball din anul 2019. Peste 250 de jucători au punctat din nou în clasamentul mondial pentru România, care, pe 1 noiembrie, va afla dacă s-a calificat direct la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2020.

România se află în luptă directă cu Franța pentru al doilea loc alocat continentului european, Rusia fiind detașat liderul clasamentului mondial. Rezultatele cursei pentru Tokyo 2020 vor fi anunțate vineri, 1 noiembrie, în cadrul unei ceremonii care va avea loc în Japonia, la Utsunomiya, gazda FIBA 3x3 World Tour Final 2019. În competiția de la Constanța, gazdele de la BC Athletic s-au impus la categoria Open masculin. A fost o finala sută la sută constănțeană, dramatică până la ultimele secvențe, care s-a încheiat cu 15-14 pentru Athletic în fața celor de la Oha Pack. Cezar Bărăgău a fost desemnat cel mai bun jucător al turneului, după ce și-a condus echipa către victorie și a fost și cel mai bun marcator, fiind premiat cu un ceas Tissot 3x3.

La feminin s-a impus Agro Squad București, după o finală la fel de aprigă cu fetele de la Rapid București, scor final 16-15. Meciurile de la categoriile de copii au creat o atmosferă extraordinară pe marginea terenului, cu galerii ad-hoc formate din părinți și bunici. Echipa Mexicanii a avut un parcurs perfect la Sub 18 ani, învingând în finală pe Deathwish cu 15-12 în timp ce Neînfricații au câștigat categoria Sub 12 ani după o finală incadescentă cu Guacamolii, scor 5-4. Error404 la U14 băieți, Firegirls la U14 fete și Seas Gladiators la Baby au fost celelalte campioane.

Evenimentul de la Constanța nu s-a adresat doar jucătorilor înscriși, ci tuturor celor care și-au dorit să petreacă un weekend activ pe terenul de sport. Partenerul principal a pregătit o zonă specială în care toți cei prezenți și-au putut testa viteza de reacție, coordonarea și concentrarea într-un mod cu totul original. De asemenea, Rahsaan Williams, Kyle Kilgore, Darian Bryant și Fracois Affia, jucătorii echipei CS Athletic Constanța, au susținut o demonstrație de slam-dunk, o încheiere spectaculoasă a sezonului de baschet 3x3 din 2019. Evenimentul a fost organizat de Asociația Județeană de Baschet Constanța, în colaborare cu Sport Arena Streetball și City Park Mall și susținut de alți parteneri, printre care și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii