Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:46 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dumitru şi Bianca Mihal Tată şi fiică, în aceeaşi brigadă de arbitri la meciuri de fotbal din judeţul Constanţa (galerie foto)

ro

12 Sep, 2019 00:00 4479 Marime text

În familia Mihal din Constanţa, pasiunea pentru fotbal şi arbitraj a tatălui, Dumitru (47 de ani), i s-a transmis şi unicului copil. Care nu e băiat, ci fată, Bianca, în vârstă de 17 ani. O liceană care e şi arbitru de fotbal (de trei ani), iar în curând va susţine examenul pentru categoria I.

Dumitru Mihal are carnet de arbitru din anul 1991 şi e nelipsit, etapă de etapă, de la meciurile din judeţul Constanţa, fie la seniori, juniori sau old-boys. Pe fiica sa a luat-o la meciuri de mică (pe când Bianca avea patru - cinci ani), uneori pentru că fetiţa nu avea cu cine să stea acasă. Anii au trecut, iar fata a început să fie tot mai interesată de arbitraj. Acum trei ani, a devenit „cavaler“ cu acte în regulă, începându-şi stagiatura. „Bianca era la grădiniţă când a ajuns prima dată pe stadion. O luam cu mine când arbitram, dar şi la partide la care mergeam ca spectator. Uşor-uşor, a început să-i placă arbitrajul. Acum are categoria a II-a şi se pregăteşte să susţine examenul pentru categoria I“. spune tatăl.
 

Delegată şi la Liga a 6-a

 
Până acum, din sezonul 2016/2017, conform site-ului oficial al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Constanţa, Bianca Mihal a fost delegată la 49 de partide oficiale pe plan local: 48 la juniori şi la Liga a 4-a (juniori) şi unul la Liga a 6-a (seniori), AS Bărăganu - Fulgerul Chirnogeni, în sezonul 2018/2019. Prezenţele la meciuri au crescut progresiv cu vechimea fetei: 12 (doar la juniori) - 2016/2017; 16 (şapte la juniori, nouă la Liga a 4-a juniori) - 2017/2018, 19 (unul la Liga a 6-a seniori, 11 la Liga a 4-a juniori, şapte la juniori) - 2018/2019; două (Liga a 4-a juniori) - până acum, în sezonul 2019/2020. Primul meci la care Bianca Mihal a primit delegare a fost pe 17 septembrie 2016, FC Viitorul 2 Constanţa - Academia Farul 1-3, de la juniori C. Pe lângă cele 49, Bianca a oficiat şi la alte confruntări, fie amicale, fie între selecţionatele judeţelor.  
 

„Arbitrajul te ajută şi în viaţă“

 
„Bianca a căpătat încredere. Momentan, oficiază la tuşă. Îi place, progresează şi vrea să promoveze în eşaloanele superioare. Perioada de început nu a fost uşoară, pentru că la meciurile de juniori presiunea părinţilor e mare, dar s-a descurcat. Când pot, vin la meciurile ei, iar la final discutăm pe marginea modului cum a oficiat. O ajut. O luăm uşor, treaptă cu treaptă. Arbitrajul te ajută şi în viaţă. Pe teren, trebuie să comunici cu peste 20 de persoane. E greu pentru un băiat la această vârstă, darămite pentru o fată“, arată Dumitru Mihal.
 

Elevă la Liceul Teoretic „Traian“

 
Arbitrul de 47 de ani şi fiica sa au fost şi colegi de brigadă, la mai multe partide de Liga a 4-a juniori! Dumitru la centru, iar Bianca la una dintre linii. Au fost şi confruntări în care Dumitru Mihal a avut ca asistenţi două fete, de pildă fiica sa şi Maria Gospodin (la un meci), Bianca şi Adina Duţă (la altul). Bianca Mihal este elevă în clasa a 11-a a Liceul Teoretic „Traian“ din Constanţa şi de multe ori se pregăteşte fizic pentru arbitraj alături de tatăl ei. Când sunt prin ţară, dar şi în străinătate, cei doi merg la multe meciuri de fotbal, ca spectatori, analizând şi arbitrajul. „La vârsta mea, eu arbitrez din pasiune. E o plăcere să fiu delegat la partide“, arată Dumitru Mihal.
 

A ieşit pe teren cu jucătorii de la FC Viitorul – Steaua

 
Un meci FC Viitorul - Steaua, disputat pe stadionul „Gheorghe Hagi“ din Constanţa, îi va rămâne mereu în memorie Biancăi. Era mai mică şi a făcut parte din grupul de copii care au ieşit pe teren de mână cu jucătorii! „Am planuri în arbitraj, vreau să merg mai departe, bineînţeles cu multă muncă. Sper să am succes. Voi susţine examenul de categoria I, iar apoi sper să fiu delegată şi la juniorii republicani. Şi tot aşa“, spune Bianca. Pe teren, tânăra s-a confruntat şi cu întâmplări hazlii, care au amuzat-o. „Am fost şi la meciuri în care au mai intrat animale pe teren, câini în special. Voiau să vadă şi ei meciul!“, zâmbeşte tânăra arbitră. 
 
Citeşte şi:
 
Din atlet s-a transformat în arbitru de fotbal Pe traseul de la Crosul Ziua Olimpică, Dumitru Mihal s-a închinat la patru biserici (galerie foto)

Mesaje scrise prezentate de arbitri la meciurile de la Cernavodă şi Mircea Vodă A fost furat gardul împrejmuitor al unui teren de fotbal din judeţ


Spectatori beţi, care cădeau peste tuşieri Cel mai vechi arbitru constănţean va oficia cu banderolă albă pe mână
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii