Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:56 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

După 11 etape fără victorie în campionat CS Tomis vrea primele puncte în derby-ul suferinţei

ro

20 Apr, 2011 02:41 1453 Marime text
cstomis.jpgFormaţia antrenată de Mihaela Pârâianu va întâlni mâine, la Sala Sporturilor, „lanterna roşie" a Ligii Naţionale, HCM Buzău

Cu trei etape rămase de disputat din actualul sezon, formaţia feminină de handbal, CS Tomis Constanţa încearcă să obţină primele două puncte în campionat după nu mai puţin de 11 partide consecutive în care a fost doar „sparring partner" pentru adversari.

Programată iniţial să se desfăşoare joi, 28 aprilie, derby-ul suferinţei dintre CS Tomis şi HCM Buzău, din etapa a XXIV-a a Ligii Naţionale a fost devansat o săptămână mai devreme, urmând să aibă loc mâine, de la ora 16.00, la Sala Sporturilor din Constanţa. Se vor întâlni două echipe care nu mai au pentru ce lupta în acest final de campionat, singura miză fiind obţinerea unei victorii pentru palmares. Deşi are la dispoziţie un lot extrem de restrâns de jucătoare antrenorul Tomisului, Mihaela Pârâianu, încearcă să profite de situaţia dificilă prin care trece formaţia buzoiană pentru ca Tomisul să obţină prima victorie în Liga Naţională după 11 etape de secetă. Dacă echipa de pe litoral priveşte în linişte acest final de sezon, la adăpostul celor 16 puncte acumulate în prima parte a campionatului, în „era Crăciun, formaţia antrenată de Romeo Ilie s-a resemnat cu gândul că va evolua în eşalonul secund, începând cu sezonul viitor. Buzoiencele ocupă, după 23 de etape, ultima poziţie în clasamentul Ligii Naţionale, cu doar şase puncte, ultima victorie în campionat a HCM-ului înregistrându-se în luna noiembrie a anului trecut, în faţa celor de la Universitatea Reşiţa. În schimb, Tomisul este pe 10, loc pe care este posibil să şi termine actuala ediţie de campionat. Comisia Centrală de Arbitri din cadrul Federaţiei Române de Handbal a încredinţat disputa de mâine unuia dintre cele mai tinere cupluri de arbitri din România, format din bucureştenii Valentin Costin şi Marian Vicea (ambii au 24 de ani). Cei doi fac parte din lotul candidat la liga naţională, fiind la cel de-al treilea meci în LN feminină, după cele dintre Oltchim Râmnicu Vâlcea - HC Oţelul Galaţi şi HC Dunărea Brăila - SCM Craiova. Etapa cu numărul 24 programează celelalte meciuri săptămâna viitoare, joi, 28 aprilie: Universitatea Reşiţa - CSM Bucureşti, CSM Cetate Deva - HC Zalău, Oltchim Râmnicu Vâlcea - HCM Roman, SCM Craiova - HCM Baia Mare. Partida Universitatea Cluj - Dunărea Brăila se va disputa vineri, 29 aprilie iar confruntarea dintre Rulmentul Braşov şi Oţelul Galaţi este programată marţi, 3 mai.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii