Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:50 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Echitaţie Constănţeanca Emma Butucă, evoluţie de succes la Samorin. Echipă perfectă cu Hector şi Campino 515

ro

19 May, 2021 00:00 6126 Marime text
  • Sportiva în vârstă de 14 ani, legitimată la CS Black Sea Horses Constanţa, s-a calificat la Campionatul European şi a ocupat locul 2 la Grand Prix.
 

Tânăra constănţeancă Emma Butucă a avut o evoluţie extrem de reuşită la întrecerea de echitaţie - sărituri peste obstacole de la Samorin (Slovacia).

Sportiva în vârstă de 14 ani, legitimată la CS Black Sea Horses Constanţa, a făcut parte, alături de Ştefania Schumann, Octavia Ilisoi, Maria Roman şi Sofia Semenov, din echipa României de junioare care s-a calificat pentru Campionatul European de sărituri obstacole, din Portugalia (Vilamoura, 18 - 25 iulie). Aflată în primul an de juniorat, Emma a realizat la Samorin această performanţă cu ambii cai alături de care concurează în competiţii. Întâi a obţinut calificarea la Euro cu Hector (un armăsar de opt ani, de rasă olandeză, dar născut în România), iar apoi, în continuarea întrecerii, şi cu Campino 515 (care are zece ani şi e din Germania). În Grand Prix-ul de la Samorin au fost 66 de participanţi, iar 32 dintre ei au făcut parcursul cu zero şi au intrat în baraj. Finalmente, Emma Butucă a ocupat poziţia secundă, cu 36,56. Pe primul loc s-a situat Ingemar Hammarstrom, din Suedia, cu calul Lacroix (35,65), iar pe treapta a treia a podiumului a urcat Petra Perenicova, din Cehia, cu Evergreen P. (36,81).

Pe lângă cele trei de pe podium, au evoluat în Grand Prix şi sportive din Danemarca, Polonia, Elveţia, Austria, Ungaria, Croaţia, România, Olanda sau Italia, în concurs putând fi admiraţi şi cai precum Aks Cavalina, Lehar, Indiana, Gaville, Chopard 19, Destany, Camilla 139, Diva, Rolfs Royce, Flyer, Doravella, Castro W sau La Frei.

Emma Butucă practică echitaţia de la vârsta de şase ani, este dublă campioană balcanică cu echipa României şi cea mai tânără câştigătoare a unui Grand Prix în ţară.


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citeşte şi:


Emma Butucă, din Constanţa, va reprezenta România la Campionatul European de sărituri obstacole

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii