Eliza Samara, dublu medaliata cu aur la Praga
Eliza Samara, dublu medaliata cu aur la Praga
26 Jul, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
508
Marime text
In ultima zi a Campionatului European de tenis de masa pentru tineret si cadeti de la Praga, Romania a reusit o excelenta performanta, cucerind nu mai putin de trei medalii de aur. Competitia din capitala Cehiei, ajunsa la editia cu numarul 48, a fost anul acesta dominata de sportivele romance care, dupa titlul de vicecampioane pe echipe, au obtinut medaliile de aur la simplu junioare, dublu junioare si dublu mixt juniori. Finala de la simplu junioare a fost una romaneasca, pentru aurul european concurand constanteanca Eliza Samara si Daniela Dodean. Victoria a revenit sportivei legitimate la CS Farul cu scorul de 4-1 (6, -7, 6, 9, 8). In semifinalele probei respective, ambele jucatoare reusisera sa-si ia revansa dupa infrangerea din finala pe echipe in fata Spaniei. Astfel, Samara a trecut de Galina Dvorak cu scorul de 4-2, iar Sara Ramirez a fost depasita de Daniela Dodean cu 4-1. Dupa ce au fost adversare in proba de simplu, Samara si Dodean si-au unit fortele in fata rusoaicelor Valeria Lemesevskaia si Maria Savirina, reusind sa le invinga cu scorul de 3-1 si sa cucereasca astfel o a doua medalie de aur. In semifinale, perechea romaneasca trecuse de unguroaicele Szandra Pergel - Gabriela Feher cu 3-1, iar in sferturi de Fulya Oezler/Laura Matzke din Germania. Din pacate, o alta sportiva din Constanta, Alexandra Chirametli, facand pereche cu Cristiana Kont, nu a reusit sa se impuna in fata viitoarelor finaliste, rusoaicele Valeria Lemesevskaia si Maria Savirina, pierzand cu 3-2. Cristina Haraci, legitimata si ea la CS Farul, s-a oprit in sferturile de finala ale competitiei de dublu cadete. Impreuna cu Andreea Dospina, constanteanca a pierdut in fata perechii Monika Molnar/Blanka Barna din Serbia - Muntenegru, cu scorul de 3-2. Delegatia Romaniei a mai obtinut o medalie de aur, la proba de dublu mixt, prin victoria perechii Daniela Dodean/Marco Freitas (Portugalia) in fata cuplului Feng Xiaoquan (Austria)/Lenka Kmotorkova (Slovacia) cu scorul de 3-0. Perechea austriaco - slovaca trecuse in semifinale de cea romano - franceza Cristiana Kont/Emmanuel Lebesson, sportiva din Romania trecandu-si astfel in cont o medalie de bronz la aceasta proba. Eliza Samara a mai infruntat-o o data pe colega sa, Daniela Dodean, in sferturile de finala ale probei de dublu mixt. Samara, in echipa cu Salifou Abdel - Kader, a fost intrecuta de aceasta data de Dodean (scor 3-1), aceasta facand pereche cu portughezul Marco Freitas. Astfel, Romania a obtinut in total trei medalii de aur plus una de argint, pe echipe, la junioare si una de bronz la cadete. La masculin, performantele au fost in schimb mult mai slabe, juniorii clasandu-se pe locul 10, iar cadetii pe 13.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii