„Este o greşeală mare pe care am face-o“ Petre Grigoraş atrage atenţia. Capcana în care SSC Farul Constanţa nu trebuie să cadă
„Este o greşeală mare pe care am face-o“: Petre Grigoraş atrage atenţia. Capcana în care SSC Farul Constanţa
05 Apr, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
3098
Marime text
În etapa a 28-a a Ligii a 2-a, SSC Farul Constanţa va juca în deplasare, la Petroşani, cu ACS Energeticianul. Partida a fost programată sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 11.00.
În clasament, formaţia gazdă ocupă poziţia a zecea, cu 33 de puncte, în vreme ce Farul, care vine după victoria contra Chindiei Târgovişte, formaţie angrenată în lupta pentru promovare, se află pe locul 16, cu 29 de puncte. SSC Farul nu se va putea baza în acest meci pe Rosado (suspendat), Sabangeanu şi Zanfir (cu problemele medicale).
Petre Grigoraş, antrenorul principal al echipei de pe litoral, spune că, după ce aui învins Chindia, „marinarii“ nu trebuie să cadă în capcana de a subestima Energeticianul. „În fiecare etapă, avem de trecut un obstacol. Important e să ne păstrăm entuziasmul, dorinţa şi atitudinea. Sunt convins că ne putem lupta de la egal la egal cu orice adversar. Şi la promovare, şi la retrogradare lupta e acerbă. Indiferent ce echipă întâlnim, trebuie să avem concentrare maximă. În jocul nostru încep să apară şi relaţiile de joc, băieţii se cunosc mai bine. Se cristalizează şi un 11 de bază, şi schimbări care pot fi efectuate, pentru a aduce un plus şi schimba soarta partidei, aşa cum s-a întâmplat şi sâmbăta trecută. Jucătorii s-au pregătit bine şi în această săptămână, dar nu trebuie să ne entuziasmăm doar că am câştigat contra Chindiei, iar acum adversarii ne vor face un culoar şi vom învinge cu uşurinţă în celelalte partide. Întâlnim un adversar puternic, care în ultimele etape nu a primit gol. Trebuie să analizăm foarte bine, ca să nu cădem într-o capcană, că Energeticianul e mai slab clasat decât Chindia (pe care am învins-o), astfel că, luând ca reper acest meci, înseamnă că restul jocurilor sunt deja câştigate. Este o greşeală mare pe care am face-o. Eu nu o fac şi îi voi convinge şi pe jucători că fiecare meci are istoricul lui. Ne aşteaptă o deplasare lungă şi trebuie să abordăm meciul extrem de serios. Sunt convins însă că valoarea lotului nostru şi calitatea sa colectivă îşi vor spune cuvântul. Vrem să ne menţinem pe linia jocului şi a rezultatului bun“, a precizat Grigoraş.
Mijlocaşul Marius Fotescu spune că jocul Farului a început să se omogenizeze, iar acest lucru s-a văzut şi în meciul cu echipa din Târgovişte. „Sperăm să luăm toate punctele şi la Petroşani. Suntem conştienţi însă că vom avea un meci foarte greu. Ne-am pregătit bine şi sperăm să ne motivăm la fel de bine ca în partida contra Chindiei. Lupta pentru evitarea retrogradării e dură, dar putem izbândi. Avem un lot foarte bun, cu multă calitate, şi trebuie să muncim zi de zi, pentru a câştiga fiecare meci. Ne cunoaştem foarte bine acum, legăm jocul. S-a văzut şi la meciul cu Chindia. Sperăm să facem o partidă la fel de bună şi la Petroşani. Sunt refăcut complet după accidentare. Ne simţim foarte bine după victoria din meciul contra Chindiei. Ne bucurăm că i-am făcut fericiţi pe spectatori. Mai vrem asemenea succese“, a arătat Marius Fotescu.
Principalul Farului spune că „marinarii“ trebuie să fie 100 la sută pregătiţi la ora meciului de la Petroşani. „Orice deplasare e grea. Iar noi am simţit-o pe pielea noastră, şi în prima etapă, la Clinceni, şi cu Metaloglobus, şi la Baloteşti, Niciun meci nu e câştigat dinainte. Trebuie să fii pregătit 100 la sută şi să dai tot atât. Petrolul a câştigat în tur cu 3-0 la Petroşani, dar alte formaţii au cedat acolo cu 0-4. Depinde în primul rând de noi, de starea de spirit din cadrul echipei şi de modul în care abordăm fiecare fază din meci“, a menţionat Petre Grigoraş.
Antrenorul constănţean este mulţumit de lotul pe care-l are la dispoziţie şi de forma elevilor săi. „Sunt mulţi jucători care ar merita să fie în primul 11, dar regulamentul este clar: 11 titulari şi trei schimbări. Plus acea virguliţă, că trebuie să foloseşti trei jucători sub 21 de ani pe toată durata partidei. Pe de o parte, mă bucur că am de unde alege şi că am soluţii. E bine că ai pe bancă jucători care pot veni cu un plus. Ca să creezi relaţii de joc, trebuie să creezi o anumită formulă şi să nu faci schimbări mari de la o etapă la alta. E bine când ai de unde alege“, a spus Grigoraş.
Tehnicianul este optimist că autorităţile locale vor ajuta SSC Farul. „Ni s-a promis că ne vor sprijini şi sunt convins că se vor ţine de cuvânt. Ne-am dori cât mai repede posibil, întrucât trece timpul şi avem nevoie de susţinerea lor. Dacă vor lua o decizie cât mai rapidă, ar fi în folosul tuturor, în principal al nostru. E foarte important să poţi motiva jucătorii la meciuri foarte bine. E o luptă extrem de delicată şi de grea la ambii poli ai clasamentului. Nu e uşor. Repet însă, eu sunt încrezător că, aşa cum ni s-a promis, lucrurile se vor rezolva cât mai curând şi vom intra pe un făgaş normal. Aşteptăm provincia, cum se spune“, a mai spus Grigoraş.
După partida de la Petroşani, SSC Farul joacă apoi miercuri, 10 aprilie, de la ora 17.00, la Constanţa cu ASU Poli Timişoara (locul 14, cu 30 de puncte), iar sâmbătă, 13 aprilie, de la ora 14.00, se duelează în deplasare cu U Cluj (locul 3, cu 47 de puncte). „După meciul de la Petroşani, ne aşteaptă apoi o săptămână extrem de dificilă. Nu avem timp de respiro, trebuie să luăm fiecare etapă în parte şi să o abordăm cu încredere. Vrem să fim cât mai repede deasupra liniei retrogradării, care ne stresează puţin“, a punctat Petre Grigoraş.
Sursa foto: Facebook (FC Farul Constanţa)

„Sperăm să luăm toate punctele şi la Petroşani“

Orice deplasare e grea
Principalul Farului spune că „marinarii“ trebuie să fie 100 la sută pregătiţi la ora meciului de la Petroşani. „Orice deplasare e grea. Iar noi am simţit-o pe pielea noastră, şi în prima etapă, la Clinceni, şi cu Metaloglobus, şi la Baloteşti, Niciun meci nu e câştigat dinainte. Trebuie să fii pregătit 100 la sută şi să dai tot atât. Petrolul a câştigat în tur cu 3-0 la Petroşani, dar alte formaţii au cedat acolo cu 0-4. Depinde în primul rând de noi, de starea de spirit din cadrul echipei şi de modul în care abordăm fiecare fază din meci“, a menţionat Petre Grigoraş.
„E bine când ai de unde alege“
Antrenorul constănţean este mulţumit de lotul pe care-l are la dispoziţie şi de forma elevilor săi. „Sunt mulţi jucători care ar merita să fie în primul 11, dar regulamentul este clar: 11 titulari şi trei schimbări. Plus acea virguliţă, că trebuie să foloseşti trei jucători sub 21 de ani pe toată durata partidei. Pe de o parte, mă bucur că am de unde alege şi că am soluţii. E bine că ai pe bancă jucători care pot veni cu un plus. Ca să creezi relaţii de joc, trebuie să creezi o anumită formulă şi să nu faci schimbări mari de la o etapă la alta. E bine când ai de unde alege“, a spus Grigoraş.
„Sunt convins că se vor ţine de cuvânt“
Tehnicianul este optimist că autorităţile locale vor ajuta SSC Farul. „Ni s-a promis că ne vor sprijini şi sunt convins că se vor ţine de cuvânt. Ne-am dori cât mai repede posibil, întrucât trece timpul şi avem nevoie de susţinerea lor. Dacă vor lua o decizie cât mai rapidă, ar fi în folosul tuturor, în principal al nostru. E foarte important să poţi motiva jucătorii la meciuri foarte bine. E o luptă extrem de delicată şi de grea la ambii poli ai clasamentului. Nu e uşor. Repet însă, eu sunt încrezător că, aşa cum ni s-a promis, lucrurile se vor rezolva cât mai curând şi vom intra pe un făgaş normal. Aşteptăm provincia, cum se spune“, a mai spus Grigoraş.
Săptămână dificilă
După partida de la Petroşani, SSC Farul joacă apoi miercuri, 10 aprilie, de la ora 17.00, la Constanţa cu ASU Poli Timişoara (locul 14, cu 30 de puncte), iar sâmbătă, 13 aprilie, de la ora 14.00, se duelează în deplasare cu U Cluj (locul 3, cu 47 de puncte). „După meciul de la Petroşani, ne aşteaptă apoi o săptămână extrem de dificilă. Nu avem timp de respiro, trebuie să luăm fiecare etapă în parte şi să o abordăm cu încredere. Vrem să fim cât mai repede deasupra liniei retrogradării, care ne stresează puţin“, a punctat Petre Grigoraş.
Sursa foto: Facebook (FC Farul Constanţa)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii