EURO 2024 Astăzi, 16 iunie 2024, selecționerul Edward Iordănescu își serbează ziua de naștere. Cu o zi înainte de România - Ucraina!
EURO 2024: Astăzi, 16 iunie 2024, selecționerul Edward Iordănescu își serbează ziua de naștere. Cu o zi
16 Jun, 2024 11:44
ZIUA de Constanta
1078
Marime text
Echipa națională de fotbal a României debutează luni, 17 iunie 2024, la Campionatul European din Germania, întâlnind, de la ora 16.00, în grupa E, selecționata Ucrainei.
Partida se joacă la Munchen, în direct la Pro TV. Dacă România (care ocupă locul 46 în clasamentul mondial FIFA) s-a calificat la turneul final de pe locul întâi în grupa din preliminarii, fără înfrângere (fiind una dintre cele doar șase formații naționale au încheiat calificările neînvinse), Ucraina (aflată pe locul 22 în ierarhia FIFA) a ajuns la EURO 2024 după ce a avut succes în turneul play-off B de calificare.
0-0 în amicalul cu Germania
În schimb, în cele două amicale pe care le-a disputat pregătind evoluția la competiția din Germania, România a dezamăgit, după 0-0 pe teren propriu atât cu Bulgaria, cât și cu Liechtenstein, formație clasată în ierarhia mondială pe locul 202 (din 210)! De cealaltă parte, Ucraina a înregistrat în amicale o victorie (4-0 cu Moldova), un egal (0-0 cu Germania) și un eșec (1-3 cu Polonia).
Vezi cotele Superbet pentru duelul cu Ucraina
În ce privește valoarea loturilor, de pe transfermarkt.com, Ucraina îi este superioară României, efectivul ei însumând 379 de milioane de euro, fiind plasată din acest punct de vedere pe locul 15 în lume. Lotul României selecționat pentru EURO 2024 valorează 92,13 milioane de euro, ocupând locul 54 mondial. Jucătorul ucrainean cu cea mai mare cotă de piață este mijlocașul Oleksandr Zinchenko (de la Arsenal), care costă 38 de milioane de euro. În tabăra României, primul loc e ocupat de Radu Drăgușin (Tottenham), care valorează 25 de milioane de euro.
Găsește inspirație pentru biletele tale verzi SuperSocial, cea mai mare comunitate de super pariori din România!
Șase dintre cei 26 de jucători convocați de selecționerul Edward Iordănescu pentru EURO 2024 (Alexandru Cicâldău, Răzvan Marin, Ianis Hagi, Florinel Coman, Denis Drăguș și Denis Alibec) sunt formați pe litoral. Iar șapte dintre cei 26 vin de la echipe din SuperLiga României (patru de la campioana FCSB, doi de la CFR Cluj și unul de la Universitatea Craiova).
În ce privește Ucraina, selecționerul Serghei Rebrov a convocat 14 jucători de la cluburi din țară și 12 stranieri: Lunin (Real Madrid), Trubin (Benfica) - portari; Mykolenko (Everton), Zabarnyi (Bournemouth), Talovyerov (LASK) - fundași; Zinchenko (Arsenal), Tsygankov (Girona), Mudryk (Chelsea), Malinovsky (Genoa), Sydorchuk (Westerlo) - mijlocași; Dovbyk (Girona), Yaremchuk (Valencia) - atacanți.
„La Mulți Ani! Mulțumim că ai crezut!“
Edward Iordănescu, selecționerul României, împlinește, astăzi, 16 iunie 2024, 46 de ani, fiind al treilea cel mai tânăr tehnician prezent la EURO 2024, depășit la acest capitol doar de Domenico Tedesco (selecționerul Belgiei) și Julian Nagelsmann (selecționerul Germaniei), care au 36 de ani. Cei mai în vârstă selecționeri de la turneul final din Germania sunt Luis de la Fuente (62 ani) - Spania, Ralf Rangnick (65 de ani) - Austria și Luciano Spalletti (65 de ani) - Italia. „La Mulți Ani, Edward Iordănescu! Mulțumim că ai crezut!“, este mesajul de pe pagina de Facebook „Echipa națională de fotbal a României“.
Sursa foto: Facebook (Echipa națională de fotbal a României)
Citește și:
EURO 2024. România, în pragul debutului
Edward Iordănescu - „Am convingerea că suntem gata de luptă!“
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii