Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:28 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Eveniment caritabil 50 de alergători au participat la „Crosul celor mari pentru cei mici“ (galerie foto)

ro

25 Jun, 2018 00:00 2867 Marime text
La Complexul de Agrement Zatun din Galaţi s-a desfăşurat ediţia a doua a „Crosului celor mari pentru cei mici“, o întrecere caritabilă organizată de IPA - Regiunea 2 Galaţi, Corpul Naţional al Poliţiştilor, SNPPC şi AS Frontiera, cu scopul strângerii de fonduri pentru 11 copii cu probleme de sănătate.
 
Cei mari au alergat în două probe (3 km şi 15 km), iar cei mici s-au întrecut pe distanţa de 300 de metri. Au luat startul 50 de alergători, iar la primele două probe pe podium s-au clasat următorii: cursa de 15 km - la masculin - 1. Laurenţiu Cobzaru, 2. Culai Voicu, 3. Octavian Ionuţ Chemer; la feminin - 1. Daniela Ciocan, 2. Anda Vieru, 3. Andreea Ghiţă; cursa de 3 km - 1. Laurenţiu Istrate, 2. Cristian Onofrei, 3. George Lipieanu.
 
„În ciuda condiţiilor atmosferice (un pic de ploaie şi vânt), a fost un eveniment frumos şi reuşit. Concurenţii au făcut faţă cu brio. Ne dorim să participăm şi la anul, într-un număr cât mai mare“, a declarat caporalul Laurenţiu Cobzaru (poliţist militar la Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă Smârdan).
 
Cu ocazia acestui eveniment, participanţii au donat 8.170 de lei în sprijinul cauzei copiilor cu probleme.
 
Sursa foto: Facebook
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii