F.C Constanta este decimata de accidentari
F.C Constanta este decimata de accidentari
26 Feb, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
755
Marime text
In etapa a 24-a a Diviziei A la fotbal in sala, F.C Constanta va intalni in deplasare pe Gomoth Ploiesti. Chiar daca pozitiile din clasament ale celor doua formatii (locul patru pentru F.C Constanta, respectiv locul 12 pentru ploiesteni), indica drept favorita certa pentru aceasta confruntare, echipa de pe litoral, problemele cu care se confrunta constantenii fac din aceasta disputa una deschisa oricarui rezultat. Astfel, din echipa pregatita de Stelica Damasaru si Marian Popa nu vor evolua mai multi dintre jucatorii de baza. Vasile Trasca (suspendat in urma cartonasului rosu primit acum doua etape), portarul de rezerva Vasile Popa (accidentat), golgheterul echipei si al campionatului (37 de goluri), Dumitru Stoica (cumul de cartonase galbene) si Gabriel Dobre (acuza o mai veche accidentare si ar putea sa nu evolueze) sunt jucatorii pe care tehnicienii constanteni nu vor putea conta. In aceste conditii, in care FC. Constanta se vede in imposibilitatea trimiterii pe teren a unui portar de meserie, buturile constantene vor fi aparate de catre fundasul Stan. "De cateva etape suntem urmariti numai de ghinion. Dupa ce ca avem parte de arbitraje ostile care ne-au defavorizat in majoritatea partidelor de cand s-a reluat campionatul, ne mai confruntam si cu accidentari. In mod normal ar trebui sa nu avem probleme in adjudecarea punctelor la Ploiesti, insa am putea avea parte de "surprize" asa cum s-a intamplat la Targu Jiu. Gomoth este intr-o situatie delicata deoarece in cazul unui nou esec cu noi ar pierde orice sansa de a se mai salva de la retrogradare. Chiar daca noi ne aflam in grafic in ce priveste obiectivul, calificarea in play-off, dorim sa obtinem cat mai multe puncte pentru a ocupa la terminarea returului o pozitie cat mai buna", declara Stelica Damasaru, tehnicianul celor de pe litoral. Constantenii au acumulat in cele 23 de partide disputate, 44 de puncte cu care nu mai pot pierde calificarea in play-off-ul locurilor 1-6. F.C Constanta ocupa momentan locul patru in clasament insa se afla la doar doua puncte in spatele echipei clasate pe locul doi, CIP Deva. In ce priveste turneul play-off, echipelor calificate li se vor anula toate punctele acumulate in sezonul regulat, urmand ca cele sase echipe calificate sa primeasca puncte in functie de locul pe care au terminat returul. Astfel, prima formatie va primi sase puncte, a doua clasata, 5 puncte, a treia 4 puncte, cea de pe locul patru 3 puncte, locul cinci 2 puncte, iar formatia de pe locul sase va primi un singur punct. Cu acest punctaj, se vor disputa alte partide sistem tur- retur, iar formatia clasata la finalul acestor partide pe primul loc va fi declarata campioana.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii