Familia și prietenii, în lacrimi. Adrian Tinca a fost condus pe ultimul drum (galerie foto+video)
Familia și prietenii, în lacrimi. Adrian Tinca a fost condus pe ultimul drum (galerie foto+video)
12 Mar, 2017 14:10
ZIUA de Constanta
56099
Marime text
Momente dureroase pentru prietenii și familia lui Adrian Tinca, fost rugbyst și antrenor constănțean, decedat în Franța, în urma unui infarct.
Astăzi a fost programată înmormântarea fostului sportiv, astfel că familia, cei care l-au cunoscut și nu numai au ținut să-și ia rămas bun de la cel care a fost Adrian Tinca.
Sicriul cu trupul neînsuflețit fusese depus la Capela Cimitirului Central, în urmă cu două zile, și, de atunci, mai multe persoane au privegheat la căpătâiul lui Adrian Tinca, așa cum se obișnuiește. La ora 13.00, preotul vasosit la capelă, iar, după serviciul religios, cortegiul mortuar s-a deplasat la Biserica Nașterea Sf. Ioan Botezătorul (Aleea Capidava nr. 7, lângă Cambridge School, în spatele Pieței Brotăcei).
Persoanele care îl însoțesc poartă tricouri pe care este inscripționată o fotografie cu Adrian Tinca. Printre ei, se numără și tineri sportivi.
UPDATE: 16.00
Sicriul a fost urcat înapoi în maşina mortuară, în aplauzele celor prezenţi. Maşina mortuară a părăsit stadionul. Rugbyştii scandează: "Farul, Adi Tinca"
UPDATE: 15.40
Maşina mortuară care transportă sicriul cu trupul neînsufleţit a pătruns pe gazonul stadionului Mihai Nacă, în aplauzele celor prezenţi. Aici va avea loc o clujbă religioasă. Vicepreşedintele FRR Hari Dumitraş a ţinut un discurs, iar rugbyştii interpretează un cântec din rugby, la finele căruia toată lumea aplaudă.
Rugbyştii şi prietenii işi iau adio de cel ce a fost Adrian Tinca. Cântecul pe care l-au interpretat rugbyştii de la Tomitanii Constanţa este unul învăţat de la Adrian Tinca."Pentru Adrian acesta a fost ultimul meci pe stadionul de rugby", a spus bunul prieten al lui Adrian Tinca, Ionuţ Lungu, fluierând apoi simbolic, sfârşitul.
UPDATE: 14.50
După slujba de la biserică, s-a plecat spre stadionul Mihai Naca, unde are loc un ceremonial, sicriul cu trupul neînsuflețit urmând a fi dus pe gazon, la centrul terenului, pe arena pe care Adrian Tinca a cunoscut atâtea satisfacții, atât ca sportiv, cât și ca antrenor.
Este prezentă și echipa CS Năvodari, liderul Diviziei Naționale.
La stadion a ajuns și vicepreședintele Federației Române de Rugby, Hari Dumitraş.
„Familia rugbyului a pierdut un mare om. Am petrecut câțiva ani deosebiți alături de el la echipa națională. Dumnezeu să-l odihnească!, a declarat Hari Dumitraş.
Sursa foto: ZIUA de Constanța
>
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii