Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:47 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fara suporteri cu Petrolul

ro

24 Mar, 2010 03:01 1139 Marime text

suporteri.jpgFC Farul nu va avea susţinători la meciul pe care îl va disputa etapa viitoare la Ploieşti, în compania Petrolului. Astfel, potrivit sport365.ro, oficialii grupării prahovene au emis un comunicat clubului constănţean prin care interzice prezenţa galeriei constănţene la meciul de duminică. Conducerea ploieştenilor motivează această decizie prin faptul că tribunele stadionului Ilie Oană din Ploieşti au fost demolate în vederea construirii unui nou stadion, astfel că, singura tribună rămasă pentru spectatori fiind cea oficială, ceea ce face imposibilă asigurarea locurilor pentru suporterii constănţeni. „Vom asigura 12 locuri la tribuna VIP-LOJĂ pentru oficialii clubuluiFarul şi trei accese auto, având rugămintea să ne transmiteţi numerele de înmatriculare ale celor trei autoturisme care vor putea fi parcate în incinta stadionului. Menţionăm că avem acordul FRF ca până la finalizarea uneia dintre tribune, să nu asiguram locuri într-un sector delimitat pentru spectatorii echipei oaspete întrucât nu se poate asigura separarea acestora de ceilalţi spectatori", se arata în comunicatul emis de Petrolul Ploieşti.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii