"Farul a jucat de nota sapte"
"Farul a jucat de nota sapte"
05 Jun, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
490
Marime text
Turul a fost satisfacator, returul a fost bun
Fost profesor de sport, jucator si arbitru international, presedintele Marcel Lica da nota evolutiei divizionarei A de fotbal in campionatul abia incheiat
Se stie ca vacanta fotbalistica este cel mai "blestemat" moment din cariera unui presedinte de club. Pentru ca este o perioada deschisa transferurilor, el poarta negocieri cu diversi jucatori, antrenori, presedinti si impresari, face sedinte de organizare cu subordonatii din cadrul clubului si este chemat de patronat la discutii, ceea ce il solicita foarte mult. Asa este si cazul presedintelui clubului FC Farul Constanta, Marcel Lica. Dupa ce o zi intreaga ne-a amanat cu un interviu din cauza diverselor probleme care tot apareau, ieri de dimineata, presedintele Farului a raspuns solicitarii noastre. Oprit din cand in cand de telefonul fix sau mobil, sau de ciocanitul de la usa, Marcel Lica a facut o ampla caracterizare a evolutiei Farului in campionatul ce s-a incheiat si a pus pe tapet obiectivele pentru viitor.Report: Domnule presedinte, cum apreciati evolutia Farului in campionatul recent incheiat?Marcel Lica: Per ansamblu, buna. Dar, luand-o defalcat, putem spune ca a fost inconstanta pe anumite perioade. Am avut o serie de patru-cinci jocuri fara infrangere si alta serie de patru-cinci jocuri in care nu am obtinut nici un punct, ceea ce ne-a pus pe ganduri. Am cautat cauzele acestor evolutii inconstante. Au fost diferite concluzii la care am ajuns noi, conducerea executiva, cea tehnica si chiar echipa medicala. Pana la urma, am concluzionat ca a fost o evolutie buna. Am reusit o clasare pe locul zece care ne-a scutit de emotiile barajului care se profila la un moment dat.Rep.: Dumneavoastra personal cand v-a fost teama, atunci cand vedeati Farul pe locul 15 in clasament sau cand era mai sus, dar avea evolutii oscilante?M.L.: Clasamentul de la finalul turului nu m-a speriat atat de mult pentru ca urmau alte 15 etape si, desi aveam un -4 la "adevar", nu era ingrijorator, pentru ca erau echipe cu -6 sau -7. Cel mai mult m-am temut dupa jocul pierdut acasa cu Astra, asta si pentru ca mai erau cateva etape pana la finalul campionatului. Ajunseseram la -8 si urmau niste meciuri extrem de dificile cu Bacau si Arges, in deplasare, si cu Steaua si Rapid, acasa. Timp nu mai era si intalneam niste echipe de calibru. Din fericire pentru noi, am obtinut noua puncte din aceste ultime patru jocuri si am salvat o situatie care, la un moment dat, parea, daca nu grava, cel putin dificila.Rep.: Daca ar fi sa dati o nota pentru evolutiile din tur si cele din retur, care ar fi aceasta?M.L.: Avand in vedere ca turul l-am terminat cu -4 la "adevar", iar returul cu -1, fara doar si poate returul a fost mai bun. As pune un sase pentru tur, ceea ce ar insemna un calificativ satisfacator, si un opt, pentru retur, ce reprezinta un calificativ de bine. Ca o medie, ar insemna nota sapte pentru acest campionat.Rep.: Ce-si propune Farul pentru sezonul 2003-2004?M.L.: In primul rand, o intarire a lotului in intervalul de timp imediat urmator, iar in perioada de final, o clasare superioara celei de anul acesta. Deci, o clasare in primii opt ne-ar putea sta la indemana.Rep.: Referitor la achizitii ce ne puteti spune?M.L.: Se continua niste discutii care au avut loc, spre finalul campionatului, cu diferiti jucatori. In special am vorbit cu cei care sunt la final de contract, jucatori experimentati, cu care speram sa intarim lotul si sa avem imediat rezultate, dar si cativa fotbalisti tineri, din judet, care sa creasca alaturi de acestia.Rep.: Vor fi si despartiri?M.L.: Probabil ca va fi remaniat si lotul de jucatori. De unii dintre ei ne vom desparti. Sunt jucatori care si-au facut datoria fata de noi si pe care ii apreciem. Pe altii vom incerca sa-i ajutam. Pe cei mai in varsta ii vom indruma sa ramana pentru a activa in cadrul clubului nostru, iar cei mai tineri probabil ca vor fi imprumutati la cluburi de diviziile B si C din judet.Rep.: Veti mai miza pe jucatorii straini tinand cont ca Thiandoum si Bogdanovici nu au prea prins echipa?M.L.: Personal, cred ca a fost o experienta trista cu acesti jucatori. Am intampinat mari probleme in aducerea lor, apoi au fost probleme cu adaptarea, iar randamentul lor nu a fost tocmai bun. Romania neavand o situatie economica deosebita incat sa li se poata oferi salarii mari jucatorilor straini, acestia nu se inghesuie sa vina la noi in tara si, practic, luam niste jucatori care sunt refuzati de piata occidentala.Rep.: Totusi, Bogdanovici a fost unul dintre remarcatii din tur.M.L.: Este mult spus remarcat. El a fost util in anumite perioade. Bogdanovici apartine Rapidului si, in plus, s-a confruntat cu grave probleme medicale in acest retur. Nu am putut conta pe el decat in catva etape cand a jucat la tineret. In schimb, Thiandoum nu s-a integrat in lot. Preferam mai bine sa investim in jucatorii tineri din judet decat sa aducem straini care sunt deficitari si au pretentii materiale exagerate.Rep.: In vara, cand ati fost numit presedinte, multa lume s-a temut de lipsa dumneavoastra de experienta ca presedinte de club. V-a fost teama?M.L.: Era firesc ca lumea care nu ma cunostea foarte bine sa fie neincrezatoare pentru ca intr-o astfel de functie nu aveam efectiv experienta. Eu activam in fotbal de 35 de ani, am fost jucator si arbitru international. Am fost profesor intr-o scoala cu 1.500 de elevi, unde am condus colectivitati intregi, dar, intr-adevar, intr-o functie de presedinte de Divizia A nu aveam nici un fel de experienta. Au riscat si cei care m-au angajat, in speta domnul Bosanceanu, care a avut mare incredere in mine si a avut curajul ca mi-a dat clubul pe maini. Sper ca nu l-am dezamagit. Cei care au apreciat activitatea mea acum, la sfarsitul acestui an, in speta Consiliul Director, au considerat ca am facut o treaba buna si de aceea m-au reconfirmat in functie. Sper sa-mi fac munca, sa obtinem rezultate si mai bune in acest an competitional care urmeaza. Vreau sa-mi termin proiectele pe care le-am inceput din punct de vedere administrativ.Rep.: Apropo de reconfirmare, antrenorul Ion Marin este, in acte, al Farului?M.L.: In acte nu sunt nici eu. Asa cum eu m-am inteles, pot spune, numai din priviri cu domnul Bosanceanu, asa si domnul Ion Marin mi-a confirmat ca doreste sa lucreze in continuare la FC Farul inca doi ani. Pana pe 15 iunie trebuie sa semnam. Sunt suta la suta convins ca antrenorul Ion Marin va ramane la noi. Este doar o chestiune de timp.Rep.: Farul a pierdut multe puncte in acest campionat si din cauza starii proaste a terenului.M.L.: Facand o comparatie cu ceilalti ani, terenul din Constanta nu a aratat niciodata foarte bine. Decat acum 10 ani, cand a fost regazonat. Datorita climei marine din Constanta, este mai greu de intretinut. Am avut o iarna dificila. Ne-a prins returul cu terenul moale. Am jucat acasa cu FC National cand s-a stricat terenul. S-a reparat cat de cat si imediat, la patru zile, am avut returul cu Dinamo, din cupa, pe o vreme rea si, din acel moment, terenul a fost compromis. In aceasta perioada de doua luni de zile de vacanta nu se va intra deloc pe terenul principal, cu speranta ca in luna august sa arate in conditii cat mai bune de joc.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii