Farul atacă a doua victorie consecutivă
Farul atacă a doua victorie consecutivăNeînvinsă de patru etape, FC Farul întâlneşte astăzi, de la ora 11.00, pe Dinamo II Bucureşti, meci contând pentru etapa a VIII-a din Liga a II-a, Seria I.
„Marinarii“ speră să continue seria rezultatelor pozitive şi să se impună în faţa formaţiei Dinamo II. Cu nouă puncte obţinute în primele şapte etape ale sezonului, echipa pregătită de Ioan Sdrobiş a început să se închege după primele etape şi devine o formaţie care se poate lupta pentru un loc în prima jumătate a clasamentului Seriei I. „Mă bucur că am câştigat primul meci în deplasare şi că manifestăm aceeaşi creştere în joc de la săptămână la săptămână. Acum ne dorim încă o victorie în meciul cu Dinamo II şi, în acest sens, sper ca echipa să fie susţinută de mai mulţi spectatori. Cei care vin ar trebui să fie atraşi de noua echipa a Farului“, a precizat preşedintele clubului, Relu Damian. În ceea ce priveşte jocul echipei după primele runde, antrenorul Ioan Sdrobiş a făcut o analiză a situaţiei jucătorilor înainte de partida cu Dinamo II. „Primul lucru pe care-l remarc este că începem să adunăm nişte puncte, foarte importate pentru moralul echipei. O echipă de la periferia clasamentului se manifestă cu mai multă greutate, iar echipa îşi dă drumul la joc atunci când are un suport moral având în spate locul din clasament. Din multe puncte de vedere am făcut mici progrese şi le discutăm în fiecare zi. Fizic, suntem cu o parte dintre jucători la 90% din capacitate, dar mai sunt şi de 70% sau 60%. Din punct de vedere tehnico-tactic suntem la 60%-70% din ceea ce ne dorim şi zic eu că este bine. În ultimele patru partide am primit un singur gol şi acela din penalti, dar recunoaştem că am avut şi un pic de şansă. Din punctul de vedere al implicării stăm cel mai bine“, a spus Sdrobiş. „Părintele“ merge în continuare pe mâna tinerilor şi speră ca aceştia să-i răsplătească încrederea acordată: „Mai avem nevoie de încredere la mai mulţi jucători tineri. Le-am dat o şansă mare acestor copii şi ei trebuie să justifice încrederea pe care le-am acordat-o. Atacul este foarte tânar, cu Hurdubei, Lupu, Nitescu sau Scarlatescu şi sper să apară şi la ei golul“. Înainte de partida de pe stadionul Farul, echipa constănţeană ocupă locul 10, cu nouă puncte. În cazul unei noi victorii, „marinarii“ au şansa să urce în prima jumătate a clasamentului Seriei I.
Liderul joacă la Snagov
Revelaţia debutului de campionat şi actualul lider al Seriei I, Săgeata Năvodari, va întâlni duminică, de la ora 12.00, pe FC Snagov, echipa clasată pe locul 12, cu 9 puncte. Elevii lui Aurel Şunda vor să obţină o nouă victorie pentru a-i face un frumos cadou antrenorului, care a împlinit joi vârsta de 53 de ani. Altfel, lotul echipei din Năvodari s-a completat în această săptămână cu atacantul Lucian Itu, jucător în vârstă de 32 de ani, liber de contract, adus de la divizionara secunda, Minerul Lupeni, echipă desfiinţată. Aurel Şunda nu va putea conta în meciul de duminică pe Gheară şi Bold, ambii accidentaţi, dar şi pe Apostol, suspendat din cauza cumulului de cartonaşe galbene. Cealaltă formaţie constănţeană, FC Viitorul, va primi, astăzi, vizita ultimei clasate, CF Brăila.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp