Farul atacă prima victorie după nouă etape
Farul atacă prima victorie după nouă etape

Ion Marin: „La ora actuală nu există nicio presiune asupra mea sau vreo discuţie, măcar aluzivă, despre o înlocuire“
Aflată pe un loc retrogradant, echipa constănţeană este obligată să obţină toate cele trei puncte sâmbătă, când va întâlni, pe teren propriu, formaţia Pandurii Târgu-Jiu, într-un meci contând pentru etapa a XV-a a Ligii I.
Fără victorie de nouă etape, formaţia pregătită de Ion
Marin se află într-o situaţie extrem de dificilă în clasamentul Ligii
I, unde ocupă locul 15, cu 12 puncte. Tehnicianul constănţenilor, Ion
Marin, susţine că o victorie cu Pandurii este vitală pentru echipa sa.
„Ne aflăm în faţa unui meci în care punctele sunt vitale pentru echipa
Farul. Din fericire pentru noi, putem alinia un unsprezece matur,
pentru că este certă revenirea lui Maxim şi a lui Chico, iar până la
ora jocului, şi Gosic s-ar putea să fie recuperat complet. Avem nevoie
de jucători care să ştie să joace sub stres, după o perioadă în care nu
am mai simţit gustul victoriei. Am mare încredere în jucători că vor
face totul ca sâmbătă să câştigăm trei puncte, care ar însemna speranţă
pentru Farul şi încredere pentru următoarele două jocuri“, a declarat
„Săpăligă“, care este de părere că formaţia sa este avantajată de
faptul că echipa gorjeană a jucat în Cupa României. „Pandurii joacă
dezinvolt, marchează când nu te aştepţi. Este o echipă care are un
jucător (n.r. Iordache) cu viteză şi tehnică foarte bună şi un Piţurcă
inspirat. Cred însă că se va simţi o stare de oboseală după meciul din
Cupa României, la care se mai adaugă şi drumul. Aceste lucruri
reprezintă un avantaj pentru noi“. Tehnicianul Farului a mai declarat
că nu îşi simte postul ameninţat, în cazul unei înfrângeri în partida
de sâmbătă. „La ora actuală nu există nicio presiune asupra mea, nu a
existat nicio discuţie, măcar aluzivă, despre o înlocuire, dar care
poate să fie posibilă în viaţa de antrenor. Sunt situaţii, în cadrul
echipei, în care schimbările nu aduc neapărat ceva bun“, a precizat
Marin. De cealaltă parte, tehnicianul Sorin Cârţu face apel la
jucătorii săi să uite de victoria din Cupă. „Este un cadou frumos de
ziua mea. Am zis de la început că mi-aş fi dorit să întâlnim altă
echipă, nu Universitatea. Le voi face cinste băieţilor, dar gândul
trebuie să ne stea la meciul cu Farul, mult mai important decât cel de
astăzi“, a declarat Cârţu.
Alibec, decisiv în naţionala Under 19
Echipa naţională Under 19 a României, avându-i în componenţă şi pe
juniorii Farului, Denis Alibec şi Cosmin Matei, a obţinut calificarea
la ultima fază preliminară a Campionatului European. La mini-turneul de
calificare din Turcia, România a învins, ieri, Andorra, cu 2-0, Alibec
deschizând scorul în minutul 25. Ultimul meci al tinerilor tricolori în
Turcia se va disputa sâmbătă, de la ora 13.30, împotriva ţara gazdă.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp