Farul Constanța a dominat Dinamo la toate capitolele. Jefte Betancor, desemnat cel mai bun de pe teren (GALERIE FOTO)
Farul Constanța a dominat Dinamo la toate capitolele. Jefte Betancor, desemnat cel mai bun de pe teren (GALERIE
22 Dec, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
3059
Marime text
- Atacantul spaniol a înscris primul gol și a pasat decisiv la al doilea. În plus, Jefte a trimis și de două ori balonul în bară, având însă și alte ocazii.
Farul Constanța a învins cu 2-0 Dinamo în deplasare, în ultimul meci din 2021 în Liga 1, iar superioritatea „marinarilor“ este arătată și de cifrele partidei, unele clar în favoarea oaspeților.
Iată cum arată câteva dintre elementele statistice ale confruntării: posesie - 62% - 38%, șuturi - 14-6, pase precise - 569-299, cornere - 8-3, atacuri - 89-77. „Când câștigi înainte de sărbători, pe terenul lui Dinamo, o echipă mare, de tradiție, cu spirit, nu pot fi decât fericit. Era important să luăm cele trei puncte, ne doream foarte mult, pentru că ultimele două jocuri, deși pierdute, cu Sepsi și CFR, au fost de nivel foarte bun. La înfrângeri, vrei, nu vrei, te gândești. Și au venit cele trei puncte, și golurile. În prima repriză însă, am ratat și singuri cu portarul și mă gândeam la ce a fost în ultima partidă de acasă. Le-am mulțumit și jucătorilor. Au făcut o muncă foarte bună. Nu cred că terenul a influențat calitatea jocului“, a declarat Gică Hagi, managerul tehnic al Farului.
Lider solitar în clasamentul golgeterilor
Cel mai bun jucător de pe teren în victoria cu Dinamo a fost desemnat atacantul farist Jefte Betancor, care a înscris primul gol și a pasat decisiv la al doilea. În plus, vârful spaniol a trimis și de două ori balonul în bară, având însă și alte ocazii. Jefte încheie anul pe locul întâi în clasamentul golgeterilor Ligii 1, cu 11 reușite, fiind urmat pe podium de Andrei Ivan (Universitatea Craiova) - cu 10 goluri și Florin Tănase (FCSB) - cu 9 goluri. În 21 de partide jucate până acum în sezonul 2021/2022, Farul a înscris 23 de goluri și a primit 13, „marinarii“ având a doua cea mai bună apărare a campionatului, după campioana (și lider detașat în clasament) CFR Cluj, care are numai opt goluri primite. Celelalte goluri ale Farului le aparținut lui Adrian Petre - 5, Andrei Ciobanu, George Ganea - câte 2, Enes Sali, Damien Dussaut și Virgil Ghiță - câte unul.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Sursa foto: Farul Constanța
Citește și:
Farul Constanța
Jefte Betancor, inclus în echipa rundei a 21-a a Ligii 1. Gică Hagi, antrenorul etapei
Farul Constanţa a învins în deplasare Dinamo şi încheie anul pe loc de play-off
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii