Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:45 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Farul Constanța. Alexandru Buzbuchi a devenit goal-keeper-ul titular „Revenirea în poartă mi-a adus o bucurie imensă“ (GALERIE FOTO)

ro

29 Jan, 2024 17:00 1721 Marime text
  • În vârstă de 30 de ani, Alexandru Buzbuchi a debutat în prima ligă pe 18 octombrie 2012.
 
În urma plecării lui Marian Aioani la Rapid București, rezerva sa din ultimul timp, portarul Alexandru Buzbuchi (30 de ani), a fost promovat titular la Farul. Constănțean, format în Academia Hagi, om dedicat clubului de pe litoral, „Buzu“ are valoarea și experiența de a fi numărul 1 în poartă și se bucură de încrederea totală a lui Gheorghe Hagi, managerul tehnic al formației de la malul mării.
 
Unul dintre cei mai vechi componenți ai campioanei României, Alexandru Buzbuchi și-a prelungit contractul cu clubul de pe litoral până în vara anului 2026, după transferul lui Marian Aioani. Alexandru Buzbuchi a debutat în Liga 1 pe 18 octombrie 2012, iar, de atunci, până la meciul cu FCU 1948 Craiova, când s-a produs revenirea sa în poarta „marinarilor“, evoluase în 113 meciuri în toate competițiile. Alex este dublu campion al României, în 2017 și 2023, dar și câștigător al Cupei României, în 2019.
 
„Suntem pe drumul cel bun“
 
În partida contra FCU 1948 Craiova, câștigată de Farul cu 1-0, Buzbuchi a păstrat poarta intactă, respingând foarte bine și un șut-centrare al lui Sidibe, intervenție remarcată de Hagi. Rezerva lui Buzu a fost Ștefan Mușat (23 de ani).
  
„Sunt trei puncte foarte importante, mai ales că am jucat contra unei echipe bune din Superligă și care, dacă obținea ceva, se apropia de noi în lupta pentru play-off. Am reușit să legăm două victorii și suntem pe drumul cel bun. Mă bucur că nu am primit gol și mi-am ajutat echipa să câștige. Am dat tot ce am avut la acea fază (n.r. cu Sidibe). Nu știu dacă a vrut neapărat să tragă la poartă, cred că și el a fost surprins, dar am satisfacția că am reușit să o scot. Meciul a fost destul de complicat. Au încercat să practice și ei un fotbal de posesie, ne-au pus unele probleme, cred că au ținut mai mult mingea ca noi. Dar am avut o grămadă de ocazii, prea multe! Mă bucur că am reușit să învingem. Revenirea în poartă mi-a adus o bucurie imensă, mai ales că s-a produs în fața fanilor, care m-au susținut și vreau să le mulțumesc pe această cale“, a declarat Alexandru Buzbuchi, la Farul TV.
 
Au ajuns la golaveraj pozitiv
 
După meciul cu FCU 1948 Craiova, Farul a urcat pe locul patru în clasament, cu 36 de puncte. În 23 de partide, „marinarii“ au zece victorii, șase egaluri și șapte înfrângeri, ajungând la golaveraj pozitiv (33-32), iar în etapa viitoare evoluează pe terenul liderului detașat FCSB, care are 50 de puncte. Partida e programată luni, 5 februarie 2024, de la ora 20.00 (de ziua de naștere a lui Gheorghe Hagi, care împlinește 59 de ani).
 

„Jucăm împotriva echipei de pe primul loc, care practică un fotbal foarte bun, dar venim după două meciuri în care am câștigat și mergem cu încredere pentru a lua cele trei puncte. Obiectivul meu e să intrăm în play-off, vrem să câștigăm toate cele șapte meciuri pe care le mai avem în sezonul regular. Încerc să-mi ajut colegii cât de mult pot“, a punctat Alexandru Buzbuchi, potrivit aceleiași surse.
 
„Merită cu toții o șansă“
 
În continuare, după plecarea lui Marian Aioani, Farul se va baza pentru postul de portar pe jucători formați în academie.
 
„Buzu e un portar format de noi, are experiență mare, o vârstă bună, e cu noi de un an și ceva. Îl știm, e antrenat, îl vedem la antrenamente. La toate meciurile în care am apelat la el, în campionat sau Cupa României, a apărat foarte bine. În spatele lui avem alții, pe care i-am crescut, sunt acolo. E și Mușat, care are 23 de ani și avem încredere mare și în el. Este și celălalt copil, de 2006, care e foarte bun, talentat. Iar dintre cei tineri împrumutați la alte echipe va reveni unul. Am vorbit cu directorul sportiv, cu cei din conducere și probabil că va veni, să fie cu noi. Merită cu toții o șansă. E o oportunitate, mergem pe această variantă a portarilor formații în academie. Nu vom mai aduce un portar cu experiență, o are Buzu. Avem încredere totală în el, ne-a arătat-o. Un jucător care debutează la 19 ani în prima ligă, cum să nu poată să joace la 30 de ani? A fost înțelegător, e un băiat super. Un portar foarte bun, care ne cunoaște. Va face foarte bine“, a arătat Hagi.

Când se joacă meciul Farul - Dinamo

 
În etapa a 25-a, Farul va juca pe teren propriu cu Dinamo București, ocupanta locului 15 (penultimul), cu 16 puncte. Meciul e programat luni, 12 februarie, de la ora 20.00, urmând a încheia runda. Programul complet al etapei este următorul:
 
Vineri, 9 februarie
Ora 17.00 Oțelul Galați - FC U Craiova 1948
Ora 20.00 Universitatea Craiova – Universitatea Cluj
 
Sâmbătă, 10 februarie
Ora 14.00 Politehnica Iași - FC Voluntari
Ora 21.15 CFR 1907 Cluj - FC Rapid 1923
 
Duminică, 11 februarie
Ora 18.15 FC Hermannstadt - Petrolul Ploiești
Ora 20.45 FCSB - Sepsi OSK Sf. Gheorghe
 
Luni, 12 februarie
Ora 17.00 UTA Arad - FC Botoșani
Ora 20.00 Farul Constanța - Dinamo București.
 
Partidele vor fi transmise în direct de Digi Sport, Prima Sport și Orange Sport.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Farul Constanța și captură Farul TV 
 
Citește și:
 
5 februarie 2024
Farul Constanța întâlnește liderul FCSB de ziua lui Gheorghe Hagi! „Marinarii“ pregătesc cadoul. „Doamne ajută, să fie!“ (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii