Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:50 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. Farul Constanța Andrei Borza, transferat la Rapid București. Anunțul oficial al clubului din Giulești

ro

15 Aug, 2023 13:49 1558 Marime text


Daniel Niculae, președintele lui Rapid București, a anunțat la „Fanatik Superliga“ că, în cursul zilei de astăzi, 15 august 2023, gruparea din Giulești va anunța transferul tânărului fundaș stânga Andrei Borza (17 ani), de la Farul Constanța.
 
Potrivit sursei citate, Daniel Nicolae a menționat că anunțul va fi făcut când transferul va fi închis din toate punctele de vedere, dar că nu se mai poate întâmpla nimic.

În contractul dintre cluburi nu există o clauză potrivit căreia Borza să nu joace contra Farului, a dezvăluit Daniel Niculae.

De la Farul Rapid i-ar mai dori pe mijlocașii Tudor Băluță și Constantin Grameni, primul fiind și pe lista de achiziții a echipei elene antrenate de Răzvan Lucescu, PAOK Salonic. 

UPDATE:

Rapid a anunțat astăzi oficial că l-a transferat pe fundașul stânga.

Andrei Borza este Rapidist!
 
Unul dintre cei mai buni fundași din Superligă, la numai 17 ani, a semnat cu Rapid un contract valabil pentru următoarele 4 sezoane, se arată pe pagina de Facebook a Rapidului.

 

Mă simt foarte bine să fiu aici, a venit momentul să fac pasul către o echipă de tradiție și sunt foarte mândru de mine. Suporterii sunt nemaipomeniți. Stadionul și suporterii m-au determinat să fac această alegere și sunt foarte mândru de acest pas. Sunt un jucător foarte serios și o să o demonstrez aici, în Templul din Giulești. Am foarte mult obiective. Pe unele dintre ele le-am atins deja, pe celelalte îmi doresc să le îndeplinesc aici. A fost doar un vis pentru mine să realizez atâtea lucruri până la vârsta de 17 ani, a declarat Andrei Borza, potrivit sursei citate

Farul Constanța și Rapid București au ajuns la un acord privind transferul fundașului stânga Andrei Borza la formația giuleșteană. În vârstă de 17 ani (12.11.2005), Andrei a debutat în Liga 1 la finalul sezonului 2021-2022, iar de atunci a disputat 45 de partide în tricoul alb-albastru al Farului. A reușit în sezonul trecut 3 goluri și 3 pase decisive, fiind, la numai 17 ani, unul dintre jucătorii de bază ai echipei care a devenit campioana României.



Mulțumim, Andrei, pentru realizările în alb-albastru și mult succes în carieră!, este și mesajul Farului Constanța.



Sursa foto: 1 - Facebook (FC Rapid 1923), 2 - Farul Constanța

Citește și:


Farul Constanța
Fundașul Andrei Borza, al treilea gol în acest sezon. Tânărul, inclus în echipa ideală a etapei a șasea (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii