Farul Constanța Constantin Grameni, inclus într-un top mondial, alături, printre alții, de Pedri, de la FC Barcelona
Farul Constanța: Constantin Grameni, inclus într-un top mondial, alături, printre alții, de Pedri, de la FC
28 Dec, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
3024
Marime text



- În acest sezon, Dina Grameni se află în cea mai bună formă a carierei, reușind în primele 21 de etape ale Superligii să înscrie patru goluri și să ofere trei pase decisive pentru Farul Constanța.
Evoluțiile deosebite din acest sezon ale tânărului mijlocaș al Farului Constanța Constantin Grameni, care a contribuit din plin la succesul echipei, aflată pe locul întâi în Superligă la finele lui 2022, nu au trecut neobservate nici în străinătate, iar fotbalistul de 20 de ani a fost inclus într-un top mondial.
Astfel, Dina a fost ales în top 10 al celor mai promițători jucători Under-21 din lume pe postul de „defensive playmakers“, realizat în acest an de Centrul Internațional de Statistică - CIES Observatory. Au fost luați în calcul jucători născuți după 1 ianuarie 2002, în studiu fiind incluși 200 de jucători din 73 de campionate din lume, împărțiți în 20 de categorii.
La categoria lui Constantin Grameni, top 10 arată astfel: 1. Pedri Gonzalez (FC Barcelona - Spania), 2. Ezequiel Fernandez (CA Tigre - Argentina), 3. Juan Sforza (Newells Old Boys - Argentina), 4. Maximo Perrone (Velez Sarsfield - Argentina), 5. Kristjan Asllani (Inter Milano - Italia), 6. Charalampos Charalapous (AC Omonia - Cipru), 7. Joel Chima Fujita (Yokohama F. Marinos - Japonia), 8. Constantin Grameni (Farul Constanța - România), 9. Nico Gonzalez (Valencia CF - Spania), 10. Hugo Larsson (Malmo FF - Suedia).
„Au fost luați în calcul mai mulți factori, printre care experiența acumulată în urma minutelor jucate, rezultatele avute, durata contractului, precum si valoarea estimată calculată de cercetătorii de la CIES. În acest sezon, Dina Grameni se află în cea mai bună formă a carierei, reușind în primele 21 de etape să înscrie 4 goluri și să ofere 3 pase decisive pentru Farul Constanța“, este mesajul clubului de pe litoral.
În actualul sezon, Farul Constanța a folosit 13 jucători Under-21, fiind pe primul loc la acest capitol în Superligă.

PRECIZĂRI
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Sursa foto: Farul Constanța
Citește și:
Farul Constanța a încheiat raporturile contractuale cu încă un jucător. „Mă bucur că am făcut parte din această echipă frumoasă“
„Toți atacanții noștri au marcat, ceea ce e important pentru echipă“
Farul Constanța, medie de două goluri pe meci în Superligă!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii