Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:54 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Farul Constanța Constantin Grameni își dorește calificarea în play-off, dar și să facă saltul la Naționala de tineret

ro

30 Dec, 2021 00:00 2979 Marime text

 
  • În luna aprilie a acestui an, tânărul fotbalist a susținut primul său meci ca titular în prima divizie, la 18 ani.
 
La 19 ani, mijlocașul Constantin Grameni apare tot mai des în echipa Farului Constanța, managerul tehnic al echipei de pe litoral, Gică Hagi, punându-și bază în el. Dina este și internațional Under-20 al României (purtând banderola de căpitan) și speră să continue evoluțiile bune și sub tricolor.  
 
Tânărul fotbalist a debutat la echipa mare și în Liga 1 pe finalul sezonului trecut, sub bagheta lui Cătălin Anghel, iar, în luna aprilie a acestui an, a susținut primul său meci ca titular în prima divizie, la 18 ani, în meciul UTA - FC Viitorul 1-0, la startul în turneul play-out. După meci, Cătălin Anghel a spus: „Cred că Grameni este singurul câştig din seara aceasta”. Născut pe 23 octombrie 2002, Grameni e un produs al Academiei Gheorghe Hagi și este campion național de juniori U19 și U17. El debutase în Liga 1 înainte cu două săptămâni de meciul de la Arad, pe 4 aprilie, în confruntarea FC Botoșani - FC Viitorul 1-0, când a fost trimis pe teren în minutul 78. În partida cu UTA, Grameni a fost titular integralist.   
 
Constantin Grameni este mulțumit de evoluțiile sale și ale Farului de până acum din acest sezon. „Am avut o primă jumătate de sezon destul de bună. Eu am strâns meciuri și sper ca în 2022 evoluțiile să fie și mai bune, mai ales ale echipei, și să reușim accederea în play-off. De asemenea, sper ca, prin evoluțiile mele, să fac pasul la Under-21, după ce am jucat cinci meciuri la Under-20. La final de an, le urez fanilor multă sănătate, sărbători fericite și să fie alături de noi, în număr cât mai mare, ca și până acum“, a menționat jucătorul, care a fost remarcat și de Gică Hagi: „Unii dintre ei (n.r. tinerii de la Farul), precum Pitu și Grameni, sunt deja puternici, pot concura și juca fără probleme“.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursa foto: Farul Constanța


 
Citește și:
 
Constantin Grameni (18 ani), primul meci ca titular la FC Viitorul. Ce a declarat antrenorul Cătălin Anghel
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii