UPDATE. Farul Constanța Daniel Bîrzu. Convocarea la Naționala de tineret, cel mai frumos cadou la împlinirea a 20 de ani
UPDATE. Farul Constanța: Daniel Bîrzu. Convocarea la Naționala de tineret, cel mai frumos cadou la împlinirea
30 May, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
3732
Marime text



- Înalt de 1,97 m, Daniel Bîrzu a debutat recent în Liga 1, în meciul din deplasare cu Universitatea Craiova, când l-a înlocuit în minutul 73 pe Ionuț Larie.
- În ultimul sezon, Constantin Grameni a evoluat în 30 de partide, în care a marcat un gol și a oferit două pase decisive.
- Un alt obișnuit al primului „11“ la Farul, Alexi Pitu, a avut cinci pase decisive în sezonul 2021/2022.
Echipa națională de tineret a României continuă pregătirea pentru participarea la turneul final al Campionatului European din 2023, care va fi găzduit de țara noastră și de Georgia. Luna viitoare, selecționata tricoloră Under-21 va disputa două meciuri amicale, la care au fost convocați și trei fotbaliști de la Farul Constanța.
Ambele partide vor fi în deplasare, cu Georgia U-21 (vineri, 3 iunie, de la ora 20.00) și cu Slovacia U-21 (marți, 7 iunie, de la ora 18.30), TVR2 urmând a transmite confruntările în direct. Selecționerul Florin Bratu i-a convocat în primă instanță de la Farul pe mijlocașii Constantin Grameni și Alexi Pitu, ulterior apelând și la fundașul central Daniel Bîrzu, după ce Vladimir Screciu, de la Universitatea Craiova, a acuzat probleme de sănătate și, în urma investigațiilor medicale, s-a constatat că nu poate fi recuperat pentru cele două partide.
Înalt de 1,97 m
Daniel Bîrzu a debutat de curând în Liga 1, iar sâmbătă a împlinit 20 de ani, astfel că prezența la echipa națională de tineret a fost cel mai frumos cadou primit cu acest prilej. Daniel a susținut primul meci în Liga 1 la meciul din deplasare cu Universitatea Craiova, din play-off (4-1 pentru gazde). Înalt de 1,97 m, tânărul apărător a intrat pe teren în acea partidă în minutul 73, înlocuind un alt stoper, Ionuț Larie, căpitanul Farului, care a susținut cu acel prilej meciul 300 în Liga 1.
„Sprijinul fanilor a contat foarte mult“
În ultimul sezon, Constantin Grameni a evoluat în 30 de partide, în care a marcat un gol și a oferit două pase decisive.

Alexi Pitu, cinci pase de gol
Un alt obișnuit al primului „11“ la Farul, Alexi Pitu, a avut cinci pase decisive în sezonul 2021/2022.

Vacanță până pe 19 iunie
După încheierea campionatului, Farul a intrat în vacanță, care va dura până pe 19 iunie, când va avea loc reunirea. Pe 20 iunie, lotul va efectua vizita medicală înaintea primului antrenament, iar până pe 26 iunie „marinarii“ vor rămâne la baza sportivă a Academiei Hagi, de la Ovidiu. Între 26 iunie și 6 iulie, „alb-albaștrii“ își vor continua pregătirea la Poiana Brașov, unde vor disputa și patru sau cinci partide amicale. Apoi, înaintea startului în noua ediție, programat pe 16 iulie, Farul va disputa un ultim joc de pregătire, cel mai probabil împotriva unei formații puternice din străinătate.
UPDATE:
Reunirea lotului pentru sezonul 2022/2023 va avea loc pe 15 iunie (16 iunie primul antrenament) în loc de 19 iunie (20 iunie primul antrenament) cum era inițial.
PRECIZĂRI
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Sursa foto: frf.ro și capturi Farul TV
Citește și:
Gică Hagi
„Vrem să construim la Constanța o familie care să iubească Farul, iar Farul să devină cea mai bună din România“ (GALERIE FOTO)
Fotbalistul Daniel Bîrzu, de la FC Viitorul, a devenit major. Este privit drept viitorul „stâlp de fier“ al defensivei
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii