Farul Constanța, debut ratat Coincidențe după șase ani. De la Dunărea Călărași la Unirea Slobozia. „Când nu marchezi, ce pretenții poți să ai?“ (GALERIE FOTO)
Farul Constanța, debut ratat: Coincidențe după șase ani. De la Dunărea Călărași la Unirea Slobozia. „Când
14 Jul, 2024 17:00
ZIUA de Constanta
1424
Marime text
- Farul Constanța a întâlnit Unirea Slobozia la Ovidiu, în prima etapă din ediția 2024/2025 a Superligii.
În meciul de deschidere a ediției 2024/2025 a Superligii, Farul Constanța, campioana din stagiunea 2022/2023, a cedat cu 0-1 pe teren propriu contra nou-promovatei Unirea Slobozia, echipă care a acces în premieră în acest sezon în divizia de elită a fotbalului românesc.
Un meci similar avusese loc și în ediția 2018/2019 când, pe 22 iulie 2018, FC Viitorul (care ieșise campioană în sezonul 2016/2017) a pierdut cu același scor (stabilit din prima repriză), tot pe teren propriu, în prima etapă, cu Dunărea Călărași, formație nou-promovată!
„În prima etapă din sezonul 2018/2019 al Ligii 1 la fotbal, FC Viitorul a întâlnit, pe teren propriu, pe Dunărea Călăraşi. Oaspeții au deschis scorul în min.3, prin Honciu, care a executat foarte bine o lovitură liberă de la 18m. Viitorul a dominat apoi partida, şi-a creat situații clare de a marca, dar Straton s-a opus de fiecare dată. Mai mult, în min. 45, fostul timişorean a apărat o lovitură de la 11m executată de I. Hagi. În repriza secundă, partida a fost întreruptă aproximativ 10 minute din cauza unei furtuni puternice. Viitorul a fost echipa cu o posesie net superioară şi în ultimele 45 de minute, care a atacat şi şi-a creat noi ocazii mari de a marca, dar rezultatul pe tabelă a rămas neschimbat. În acest meci, pentru FC Viitorul au debutat în Liga 1 Radu Boboc şi Alexi Pitu“, nota atunci site-ul oficial al clubului de pe litoral.
FC Viitorul (manager tehnic, Gheorghe Hagi) a jucat atunci cu: Cojocaru - Boboc (46 Mailson), Țîru, Mladen, De Nooijer - Ciobanu (46 Achim), Băluță, Vînă - I. Hagi, Voduț (70 Pitu), Drăguş. Rezerve: Buzbuchi - Luchin, Țâră, Houri. În minutul 83, Băluță a primit cartonașul roșu.
„Am avut un șut pe poartă și am luat gol“
După partida Farul - Unirea Slobozia 0-1, Gheorge Hagi, managerul tehnic al echipei de pe litoral, a subliniat că mici detalii au făcut diferența.
„În a doua repriză, au venit unele lucruri individual bune, jucătorii au dat la poartă, au și nimerit-o, dar portarul advers a scos. Noi am avut un șut pe poartă și am luat gol, destul de ușor. Putea fi oprit, a fost pe colțul portarului. Dar acesta e fotbalul, au fost mici detalii, care fac diferența. Noi n-am știut să-i facem presiune adversarului, să greșească, să ne cream mult mai multe situații, din care să marcăm. Când nu marchezi, ce pretenții poți să ai?“, a spus Hagi.
„Știam că așa va juca, dar mă așteptam să marcăm și noi“
Acesta a punctat că s-a dovedit că Unirea Slobozia joacă bine în deplasare.
„Cum am spus și înainte de meci, Slobozia e o echipă bună în deplasare, greu de desfăcut, stă bine în teren, foarte puternică pe atac rapid, dacă îți recupează mingea în jumătatea ta. Face contraatacuri bune, așa cum a fost și la gol. Știam că așa va juca, dar mă așteptam să marcăm și noi. Poți primi un gol, dar important e cât marchezi tu. Dacă dai goluri, ai șansă să câștigi“, a spus Hagi.
„Fotbalul e făcut din greșeli“
Managerul tehnic al Farului a punctat că, deși a dominat meciul, Farului i-a lipsit adâncimea, pasa decisivă a lăsat de dorit, iar „marinarii“ n-au atacat bine.
„Suntem la început de sezon. Fotbalul e făcut din greșeli, trebuie să dăm merit și adversarului. E calitatea pasei, șutul, apoi greșeala. Noi am făcut anumite greșeli în meci. Puteam produce mult mai mult fotbal, ca să câștigăm. Am dominat de la început până la sfârșit, dar n-am avut penetrare, adâncime, n-am atacat bine. Chiar dacă am ajuns în situații periculoase, ultima pasă a lăsat de dorit, că a fost din lateral sau pe centru. Când am avut unele execuții bune, a apărat portarul. Dimineața am lucrat fazele fixe, dar trebuie să discutăm mai mult. Nu suntem periculoși, parcă nu vrem să atacăm mingea!“, a menționat Gheorghe Hagi.
„Să o luăm ca pe o lecție și să învățăm din ea“
Managerul tehnic al formației constănțene a concluzionat că „marinarii“ trebuiau să producă mult mai mult în atac.
„Înfrângerea face parte din joc, hai să o luăm ca pe o lecție, să învățăm din ea și mergem înainte. Suntem în Liga 1, toate echipele sunt bune, o echipă nou promovată joacă de la egal la egal, cu merite, cu una care a evoluat în play-off. Trebuie să o felicităm, că a știut să se apare, a făcut ce trebuie. A fost cald, forte greu, dar asta e. Le-am zis băieților că trebuie să alerge mingea. Unirea nu ne-a surprins cu nimic. S-a apărat foarte bine, atacau foarte bine, făceau presiune bună din când în când. O echipă disciplinată, foarte bine așezată în teren, s-a întărit cu jucători de prima ligă. I-am avertizat pe jucătorii noștri. În câteva cuvinte, noi trebuia să producem mult mai mult în atac“, a declarat Hagi.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Sursa foto: Farul Constanța
Citește și:
Gheorghe Hagi, după Farul Constanța - Unirea Slobozia 0-1
„Trebuie să ne revenim cât mai repede și să mergem înainte“
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii