Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:50 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Farul Constanța, fără victorie de cinci meciuri în Superligă Hagi - „Să schimbăm lucrurile, întrucât la anul trebuie să arătăm altfel“

ro

22 Dec, 2024 17:00 425 Marime text

 Gheorghe Hagi. Sursa foto: ZIUA de Constanța
  • În 21 de meciuri disputate până acum în Superligă, Farul Constanța a acumulat 24 de puncte, după cinci victorii, nouă egaluri și șapte înfrângeri.
 
Farul Constanța, campioana României din sezonul 2022/2023, a încheiat cu un egal, 0-0 în deplasare cu FC Hermannstadt, evoluțiile din anul 2024 din Superligă, ediția 2024/2025, remiza ridicând la cinci numărul meciurilor consecutive fără victorie în campionat ale „marinarilor“.
 
Farul a înregistrat ultima victorie în Superligă pe 10 noiembrie 2024, 1-0 în deplasare cu Unirea Slobozia, în etapa a 16-a (prima din returul sezonului regular), iar de atunci au urmat, în ordine, o înfrângere (0-1 cu Oțelul Galați acasă) și patru egaluri: 0-0 cu FC Botoșani în deplasare, 2-2 cu Poli Iași în deplasare, 1-1 cu FCSB acasă și 0-0 cu FC Hermannstadt în deplasare.      

„Mă așteptam la un alt fel de joc“
 
Despre acest ultim meci, Gheorghe Hagi, managerul tehnic al Farului, a spus: „Atât am meritat, n-am putut mai mult. Nu știu de ce, pentru că am odihnit opt jucători la meciul de Cupă (n.r. 5-1 cu UTA în deplasare, miercuri, 18 decembrie), erau proaspeți. Mă așteptam la un alt fel de joc, cu atât mai mult cu cât, acum două săptămâni, am jucat aici (n.r. 1-1 în Cupa României) și știam ce ne așteaptă. Am pregătit partida și am crezut că putem câștiga, dar, din păcate, nimic, mai mult nu puteam. Vin sărbătorile, cred că toți am rămas datori față de club. Trebuie să muncim mult în perioada aceasta, să analizăm, să găsim soluții și să schimbăm lucrurile, întrucât la anul trebuie să arătăm altfel“.
 
„Acum, noi nu mai suntem noi“

„Acum, noi nu mai suntem noi. Trebuie să revenim cum eram înainte. Vom lucra în direcția aceasta, cu identitatea pe care o avem și pe care o știți cu toții, cu principiile pe care le avem, să mergem pe ele. Cu jucători care pot face ambele faze, au tranziție, se apără bine și atacă foarte bine. Acum, gândul meu și cred că și al jucătorilor e la sărbători, la odihnă. Fiecare să se odihnească, să reflecteze, să evalueze. Vom lua decizii și veți vedea la anul, când revenim la pregătire“, a mai spus Hagi.

Golaveraj -7

 
În 21 de meciuri disputate până acum în Superligă, Farul a acumulat 24 de puncte, după cinci victorii, nouă egaluri și șapte înfrângeri, golaveraj -7 (20-27). Din sezonul regular mai sunt de jucat nouă meciuri, echipa de pe litoral încercând să prindă un loc în primele șase, pentru a juca în play-off în partea a doua a campionatului. 

În prezent, Farul ocupă locul 11 în clasament, la șapte puncte distanță de poziția a șasea, ultima care duce în play-off.   
 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Farul Constanța a încheiat anul 2024 cu o remiză
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii