Farul Constanța Golgeterul Denis Alibec, așa cum nu-l știai. Propus cetățean de onoare! Despre titlul de campion, cariera de antrenor, mașinile și ciorba de fasole
Farul Constanța: Golgeterul Denis Alibec, așa cum nu-l știai. Propus cetățean de onoare! Despre titlul de
12 May, 2023 00:00
ZIUA de Constanta
2961
Marime text
- Ca și echipa de pe litoral, atacantul de 32 de ani are un sezon 2022/2023 de vis, cu 14 goluri și șapte pase decisive până acum în Superligă.
Farul Constanța este foarte aproape de cucerirea titlului de campioană a României, iar evoluția extraordinară a „marinarilor“ din acest sezon al Superligii, pe care au dominat-o categoric, este legată și de forma de zile mari a atacantului Denis Alibec.
Sub comanda lui Gheorghe Hagi, Denis străbate o perioadă de vârf în cariera sa, marcând până acum 14 goluri și pasând decisiv de șapte ori! Cu trei etape înainte de finalul campionatului, Farul are trei puncte avans față de a doua clasată, iar toată suflarea faristă așteaptă ca marele vis, titlul de campioană, să se împlinească, în curând.
„Suntem foarte fericiți că am ajuns până aici. Am muncit foarte mult și sperăm ca, la finele sezonului, să fim acolo sus, unde ne-am propus. Secretul parcursului nostru stă în faptul că suntem o familie, în primul rând, avem liniște, avem foarte multă calitate, talent și un staff foarte bun. Din primul meci pe care l-am susținut și am văzut ce echipă avem și cum jucăm, am fost încrezător că putem ieși campioni. M-am uitat în jur și am văzut numai jucători foarte buni, astfel că știam că ne putem bate cu oricine în Superligă. Atuurile lotului nostru sunt tinerețea, foamea de performanță și talentul“, a declarat Denis Alibec, la Farul TV.
Un trio letal
Experimentatul vârf alcătuiește un trio letal în atacul Farului, alături de tinerii Adrina Mazilu și Louis Munteanu, care au impresionat și ei în acest sezon. „Sunt foarte bucuros pentru colegii mei, că fac un an foarte bun. Și Pitu, cât a fost aici, a jucat foarte bine. Ne înțelegem excelent, dar și cu restul colegilor, nu numai cu Adrian și Louis. Suntem un întreg, ne găsim foarte bine pe teren și cred că se vede aceasta. M-am bucurat că am jucat cu stadionul plin, pe teren propriu, în ultima vreme. În sfârșit, Constanța are suporteri și o echipă care se bate la campionat. Sperăm să rămânem pe primul loc până la final, iar de la anul să fie cât mai frumos aici“, a precizat Denis Alibec, potrivit sursei citate.
Cel mai important trofeu
Vârful de 32 de ani se declară mulțumit de bilanțul său de până acum din acest sezon, 14 goluri și 7 pase decisive. „Sunt mulțumit, dar cu siguranță puteam mai mult și pot încă mai mult. Cel puțin în ultima perioadă am ratat foarte mult. Puteam să am minimum 20 de goluri până acum. În acest moment, nu mă mai interesează lupta pentru titlul de golgeter, dar în meciuruile trecute, dacă nu ratam așa mult, eram acolo și eu. Pentru mine, titlul de campion ar încununa un an de vis, ar fi un vis devenit realitate. Nu mă așteptam niciodată ca, după ce a retrogradat, Farul să revină cum am făcut noi acum. Ar fi cel mai important trofeu din cariera mea (mai ales că am fost un jucător de bază în acest an) și ar fi la fel de prețios și pentru tinerii din echipă. Și eu, când eram tânăr, îmi doream să fiu campionul României“, a punctat Alibec.
„M-a făcut să înțeleg că totul depinde de mine“
Gheorghe Hagi i-a redat lui Denis strălucirea de altădată, atacantul ajungând și la un nivel fizic optim, cum nu a avut în ultimii ani. „Mister mi-a dăruit din nou plăcerea de a juca fotbal și m-a făcut să înțeleg că totul depinde de mine. Dacă eu nu vreau să fac performanță, nu mă poate ajuta nimeni. Am lucrat cu foarte mulți antrenori și am învățat multe de la ei. În primul rând, am înțeles, cum am spus, că totul depinde de tine. Apoi, nu este adevărat că are antrenorul ceva cu tine, cum spun unii. Atât timp cât te antrenezi foarte bine și joci cum trebuie, nu cred că are cineva ce să-ți reproșeze“, a mai spus Denis Alibec.
Cetățean de onoare
Pe proiectul ordinii de zi al ședinței ordinare din data de 18 mai a Consiliului Local al Municipiului Mangalia figurează proiectul de hotărâre privind acordarea titlului de cetățean de onoare lui Denis Alibec, originar din Mangalia. Inițiatorul proiectului este consilierul local Neculai Tănasă, fost fotbalist, iar în prezent vicepreședinte al Academiei Gheorghe Hagi.
Ce regret are
În interviul de pe Farul TV, golgeterul Farului a oferit și amănunte mai puțin cunoscute despre el.
Cu cine vorbește prima dată după un meci nereușit - „De obicei cu familia. Ea mă liniștește când nu-mi iese jocul și sunt supărat, mă îmbunează. După un meci bun, prima data mă felicită colegii, iar apoi, la fel, familia“.
Cel mai greu adversar pe care l-a avut până acum - „Cred că a fost Varela. Era foarte puternic și mă ținea foarte bine 1 la 1“.
Diferența dintre actuala echipă a Farului și cea în care a debutat în prima ligă, acum 15 ani - „Acum se aspiră la performanță, atunci deja Farul era cu un picior în B“.
Ce ar fi de schimbat în evoluția sa - „Jocul de cap și jocul cu piciorul drept. Cu Rapid, am avut o deviere cu capul, la golul doi al lui Băluță, cred că e prima din acest campionat. Niciodată nu am fost un jucător de cap și chiar regret că nu am reușit să-mi dezvolt această aptitudine când eram un tânăr jucător“.
Dacă nu era fotbalist, se vedea pilot
Dacă nu făcea fotbal, în ce domeni ar fi activat? - „Nu știu, nu mă văd făcând altceva, joc fotbal de la trei ani. Dar, cum îmi plac mașinile, probabil poate puteam să devin un pilot, ceva“.
Între Formula 1, o superputerea sau Balonul de Aur, ce ar alege? - „Cu siguranță Balonul de Aur, pentru că de asta te apuci de fotbal. Fiind tânăr, îi vezi pe cei mari și vrei să ajungi acolo și tu“.
Prezența alături de suporteri, după meciuri - „Când câștigi, e frumos să stai mult timp cu fanii, dar, când pierzi, nu ai starea necesară să stai la 50 - 100 de poze. Dar trebuie să le facem și pe acestea, întrucât suntem niște modele de urmat pentru copiii din ziua de azi și sperăm să-i facem pe cât mai mulți să joace fotbal“.
Noul stadion de la Constanța îl va găsi pe Denis tot în tricoul Farului? - „Sper. Dacă autoritățile se țin de cuvânt, în doi - trei ani ar trebui să fie gata, iar, dacă sunt sănătos, cu siguranță voi juca și atunci“.
Cum se vede peste cinci ani, respectiv peste zece ani? - „Peste cinci ani, tot pe gazon, dar peste zece îmi doresc să devin antrenor. Nu știu ce-mi va rezerva viitorul, dar nu cred că aș putea sta departe de gazon“.
Și-a dus cățelul la o școală de dresaj
După un meci important, cum se relaxează și își mută gândul la următoarea partidă? - „Depinde, nu am un mod anume, de obicei merg acasă, stau cu familia, cu cățelul și mă relaxez“.
Zilele trecute, Denis a fost cu cățelul său, Sony, la Școala de dresaj canin „Blue Dog“ Constanța. „Onorat de vizita lui Denis Alibec cu cățelul său prea iubit. Sony va parcurge un curs de pre-dresaj“, este mesajul de pe pagina de Facebook a școlii de dresaj canin.
Ce mâncare a mamei nu ar lăsa pentru niciuna de la restaurant - „Am mai multe, dar cred că ciorba de fasole“.
Plăceri extra-fotbalistice - „Cred că am cheltuit cam mulți bani pe haine și mașini, dar asta mă face fericit, iar, dacă muncesc, de ce să nu-mi cumpăr?“.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Sursa foto: Farul Constanța și Facebook (Școala de dresaj canin „Blue Dog“ Constanța)
Citește și:
Farul, 70 de goluri în campionat!
De la 8-0 cu FC Botoșani, la 7-2 cu Rapid. Denis Alibec - „Avem foarte mare încredere în noi și cred că vom fi campioni“ (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii