Farul Constanța l-a transferat pe brazilianul Reginaldo (VIDEO)
Farul Constanța l-a transferat pe brazilianul Reginaldo (VIDEO)Începând de astăzi, 16 ianuarie 2025, fotbalistul brazilian Reginaldo de Lima Nunes Junior este noul jucător al Farului Constanța.
Acesta a semnat un contract valabil pentru următoarele șase luni, cu drept de prelungire pentru încă doi ani.
În vârstă de 23 de ani, Reginaldo evoluează pe postul de fundaș stânga, are 1.75 m și se află la prima sa experiență în Europa.
Fost junior la Athletico Paranaense (pentru care a și debutat la seniori ulterior), Reginaldo a mai jucat la formațiile Corinthians B sau Tombense.
Este prima oară când voi juca la un club din afara țării mele, este cu siguranță o experiență și sper să fie cât mai bună, pentru că îmi doresc mult să confirm așteptările și să mă adaptez cât mai bine. Am ales ușor Farul pentru că am văzut că este un club important din România, care oferă condiții foarte bune de pregătire, iar faptul că aici mai sunt alți doi brazilieni, Rivaldinho și Gustavo, mă ajută și mai mult să mă integrez rapid. Mi-au vorbit frumos despre echipă, despre proiecte, realizările de aici și cred că am ales foarte bine’’, a declarat noul jucător al „marinarilor“, potrivit site-ului oficial al Farului.
Bun venit și mult succes în tricoul alb-albastru!, este mesajul clubului constănțean.
Citește și:
Noi aniversări la Farul Constanța, Ionuț Larie și Alin Cârstocea. „La mulți ani, căpitane!“
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!