Farul Constanța Laura Rus, debut la Anderlecht marcat de o dramă familială. „A fost un moment groaznic, greu de digerat“
Farul Constanța: Laura Rus, debut la Anderlecht marcat de o dramă familială. „A fost un moment groaznic, greu
12 Oct, 2023 17:00
ZIUA de Constanta
1919
Marime text
- Laura Rus a evoluat la multe echipe din străinătate, iar în campionatul 2009-2010, a fost desemnată cea mai bună jucătoare din Spania.
Transferată în vara acestui an de echipa feminină Farul Constanța, fotbalista Laura Rus este una dintre cele mai importante jucătoare din istoria primei reprezentative a României. Are numeroase realizări în fotbal, iar cu Farul vrea să bifeze un nou obiectiv în cariera ei.
În vârstă de 36 de ani, atacantul Laura Rus este din Bocșa, județul Caraș-Severin, și are fotbalul în sânge.
„Pentru mine, fotbalul reprezintă absolut tot. Prin fotbal, am reușit să dau un rost vieții mele, am reușit să mă maturizez și să cunosc oameni, să călătoresc și ar fi multe altele de spus. Cred că am avut fotbalul în sânge, bunicul meu a fost fotbalist, la fel tata și fratele meu mai mare. De mică, de când mă știu, eram în spatele blocului cu băieții, eram de-a lor. Am început destul de târziu, pentru că nu știam că se practică fotbalul feminin în România. La 16 ani și jumătate, am fost la un turneu pe licee, după care am ajuns la Pandurii Tg. Jiu pentru probă, iar de atunci am rămas în fotbal. Țin minte că, după ce am ajuns și la Națională, prietenii mei din copilărie îmi spuneau: «Eu te-am învățat fotbal», «Am jucat și eu cu tine...». A fost o chestie faină, toți cei de la mine din oraș, Bocșa, m-au susținut. Toți erau megafericiți pentru mine, pentru faptul că am ajuns să fac ceva prin fotbal“, a declarat Laura Rus, la Farul TV.
„Pe când jucam eu în țară, la 18 ani, nu aveam nici ghete“
Acesta a evoluat la multe echipe din străinătate, iar în campionatul 2009-2010, aceasta a fost desemnată cea mai bună jucătoare din Spania. În afară de Farul, a mai evoluat pentru formațiile Pandurii Tg. Jiu, Sporting Club De Huelva (Spania), Apollon Ladies (Cipru), Fortuna Hjorring (Danemarca), Suwon FMC și Incheon Daekyo WFC (Coreea de Sud), Sassuolo Calcio Femminile și Hellas Verona (Italia), Anderlecht (Belgia), Fortuna Becicherecu Mic și Tindastoll (Islanda).
„În străinătate, a fost greu, în sensul că am fost plecată de acasă, departe de familie și prieteni, dar în ce privește condițiile fotbalul de afară e mult mai dezvoltat. Oamenii au capacitatea de a accepta și de a nu face o diferență între fotbalul masculin și cel feminin. Afară, am fost foarte susținute și erau persoane care veneau la meci cu steagul României și ne susțineau, necunoscându-ne, doar pentru ce făceam în teren. Fotbalul feminin a evoluat foarte mult în România. Pe când jucam eu în țară, la 18 ani, nu aveam nici ghete. Acum, e o diferență ca de la cer la pământ. Acum avem mai multă calitate decât cantitate. Cred că, încet, oamenii au ajuns să accepte că și o fată poate juca fotbal“, a mai spus jucătoarea, potrivit sursei citate.
Își dorește cu Farul primul titlu în România
Printre altele, noul atacant al Farului a fost golgheter în ediția 2012/2013 a Champions League, cu 11 reușite! Laura Rus este cvdruplă campioană a Ciprului, cu Apollon Limassol, campioană a Danemarcei, în 2014, cu Fortuna Hjorring, echipă cu care a câștigat și Cupa Danemarcei în același an, dar și campioană și câștigătoare a Cupei Belgiei cu Anderlecht, în 2020. În sezonul 2012-2013, a fost și golghetera campionatului cipriot. A câștigat, de asemenea, Cupa României, în 2007. Din vara acestui an, este jucătoarea Farului.
„M-a atras proiectul de aici. La urma urmei, vorbim de Farul Constanța și de Academia Hagi, care fac serios lucrurile. Noi, fotbalistele, suntem foarte apreciate și respectate aici, iar publicul ne-a primit extrem de bine, nu ne-a criticat, nu ne-a certat și nu a făcut o diferență între noi și băieți. Pur și simplu, a apreciat ceea ce facem în teren, ceea ce pentru mine e foarte frumos. Sperăm să ne susțină și în continuare, pentru că avem nevoie de sprijinul lor. Este un campionat destul de puternic, este un fotbal frumos și toți ar trebui să fie prezenți la meciuri și să ne susțină. Îmi doresc noi trofee și aici, la Farul. Mereu am obiective pe care mi le fixez și pentru care dau totul, făcând tot posibilul să le îndeplinesc. N-am câștigat niciodată campionatul în România, îmi doresc foarte mult acest lucru cu Farul. Nu este o misiune ușoară, dar asta e și ideea, vreau să fie dificil, să mă bucur de fotbal, nu vreau victorii cu 15 sau 20 la zero. Vreau să fie meciuri frumoase, să ne zbatem, să jucăm un fotbal frumos. Până la urmă, vreau să ne și bucurăm de acest sport“, a menționat Laura Rus.
„Lași absolut totul în urmă și începi un nou drum“
Aceasta a mărturisit că a avut și momente dificile în carieră. „Cel mai greu cred că a fost când am jucat primul meci la Anderlecht și în acel moment, acea secundă, a murit tatăl meu, eu neștiind atunci. A fost un moment groaznic, greu de digerat. Sunt și alte sacrificii, pleci de acasă, îți lași absolut totul în urmă și începi un nou drum, o nouă viață“, a precizat fotbalista.
Fotbalul nu e doar un hobby
Pentru Laura Rus să reprezinte România, la Națională, e o mândrie, iar sub tricolor ea mai are un vis, acela de a se califica la un turneu final cu reprezentativa tricoloră. „Uitându-mă în spate, la anii și la sacrificiile pe care le-am făcut pentru a juca pentru țara mea, consider că aș merita acest lucru, pentru că iubesc ceea ce fac, iar pentru mine fotbalul nu e doar o pasiune ori un hobby“, menționează Laura Rus, motivată în carieră de exemplul lui Gheorghe Hagi. „Am început cu Hagi și nu o spun doar că acum sunt la Farul Constanța. Consider că a fost un impuls pentru mine de a merge în cariera de fotbalistă. Văzându-l la televizor, ca și cum nimic nu era imposibil pentru el, am crezut și eu în asta. Mi-am urmat visul și pot spune că am făcut tot ce mi-am propus“, a spus jucătoarea.
„Tu faci ca visele să-ți devină realitate“
La finele anului trecut, ea și-a lansat cartea autobiografică. „Am fost determinată să o scriu în primul rând de la mesajul fetelor tinere, care vin din spate și care sunt viitorul fotbalului feminin. Văzându-mă ca pe un idol, ca un exemplu, am vrut să înțeleagă atât ele, cât și lumea, în general, că nimic nu e imposibil. Dacă crezi în tine și îți dorești ceva, totul depinde de tine. La urma urmei, tu faci ca visele să-ți devină realitate, nu altcineva. Fetelor care doresc să practice fotbalul le transmit că aibă curajul să minge în brațe și să înțeleagă că nimic nu e imposibil. Prin fotbal te poți descoperi pe tine, dar și altceva în viață“, a punctat Laura Rus.
Adoră papricașul făcut de mama
În afară de fotbal, aceasta are ca pasiune fizioterapia. „Îmi place foarte mult, asta încerc să fac. Mulți mă întreagă de ce nu intru în cadrul antrenorilor, însă eu sunt de idee că trebuie să faci ceea ce-ți place, nu să faci ca să fie făcut“, spune experimentata fotbalistă. Mâncarea ei preferată este papricașul pe care îl face mama ei. Laura ascultă orice fel de muzică. „Nu am un gen preferat, una care să mă bage în formă, ascult și românească și străină, pop, house, de toate“, a arătat jucătoarea Farului.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Sursa foto: captură Farul Constanța TV
Citește și:
Echipa feminină Farul Constanța
Victorie contra performerei din etapa trecută. Sărbătorita zilei a deschis scorul (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii