Farul Constanța, meci amical, sâmbătă, 11 ianuarie 2025. Carlo Casap - „Sperăm să câștigăm, pentru că victoriile aduc victorii“
Farul Constanța, meci amical, sâmbătă, 11 ianuarie 2025. Carlo Casap - „Sperăm să câștigăm, pentru căFarul Constanța va disputa sâmbătă, 11 ianuarie 2025, unicul meci amical al perioadei de pregătire de iarnă, întâlnind pe teren propriu Cerno More Varna, echipa clasată pe locul trei în prima ligă din Bulgaria.
Partida este găzduită de baza Academiei Hagi, de la Ovidiu, dar se desfășoară cu porțile închise.
Aflată în cursa pentru calificarea în play-off, formația constănțeană ocupă poziția a 12-a în Superligă, la șapte puncte de locul șase, dar a acces și în sferturile Cupei României.
În primul meci oficial din nou an, Farul va întâlni UTA pe teren propriu, în etapa a 22-a a Superligii, luni, 20 ianuarie 2025, de la ora 17.00.
Este o perioadă plină, încercăm să încărcăm, să acumulăm și să ne pregătim pentru ce va urma. Vacanța a fost scurtă. Într-un fel, e bine, pentru că nu am pierdut foarte mult. Suntem la Constanța, aici la noi la bază avem condiții foarte bune, antrenamentele decurg foarte bine și sper ca la meciul cu UTA să fim la capacitate maximă și să câștigăm.
Meciurile test sunt benefice în cantonament, prindem puțin și ritmul jocului și sperăm să câștigăm, pentru că victoriile aduc victorii. Un succes ne va da moral pentru partida cu UTA.
Pentru partea a doua a sezonului, îmi doresc să îndeplinim obiectivele clubului, luptăm pentru play-off. Personal, îmi doresc să am cât mai multe apariții și evoluții foarte bune pe teren în tricoul Farului. Ca în fiecare an, e bătălie mare pentru play-off, noi încă avem șansele noastre. Vom lupta până la capăt.
Și Cupa României e un obiectiv foarte important și sperăm să aducem un trofeu la finalul acestui sezon, a declarat mijlocașul farist Carlo Casap, la Farul TV.
Citește și:
Farul Constanța
Ionuț Vînă - „În noul an, sperăm să arătăm o cu totul altă față. Suntem încrezători“
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp