Farul Constanța Mihai Popescu - „Mergem la Craiova să câștigăm“. Ce meciuri mai au „marinarii“ în sezonul regular
Farul Constanța: Mihai Popescu - „Mergem la Craiova să câștigăm“. Ce meciuri mai au „marinarii“ în
16 Jan, 2024 17:00
ZIUA de Constanta
1265
Marime text
- După 21 de meciuri din ediția 2023/2024 a Superligii, Farul Constanța se află pe poziția a șasea (ultima care duce în play-off), cu 30 de puncte.
Mai sunt câteva zile până la debutul oficial al campioanei României, Farul Constanța, în 2024, „marinarii“ urmând a întâlni în etapa a 22-a, duminică, 21 ianuarie, în deplasare, Universitatea Craiova, a treia clasată, cu 34 de puncte.
Din sezonul regular al Superligii mai sunt de jucat nouă etape. Aflată pe poziția a șasea (ultima care duce în play-off), cu 30 de puncte, echipa de pe litoral se va mai duela, după partida din Bănie, în ordine, cu: FC U 1948 Craiova (locul 9, cu 27 de puncte) - acasă, FCSB (locul 1, cu 44 de puncte) - în deplasare, Dinamo (locul 15, cu 16 puncte) - acasă, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe (locul 5, cu 30 de puncte) - în deplasare, Oțelul Galați (locul 11, cu 26 de puncte) - acasă, Universitatea Cluj (locul 8, cu 29 de puncte) - în deplasare, CFR Cluj (locul 2, cu 36 de puncte) - acasă și FC Botoșani (locul 16, cu 12 puncte) - în deplasare.
Victorie pentru moral
În singurul meci amical al perioadei de pregătire, Farul a întâlnit la Ovidiu Cerno More Varna, liderul primei ligi din Bulgaria, de care a dispus cu 2-0. „Am terminat cantonamentul cu un joc amical. Ne bucurăm în primul rând că suntem sănătoși cu toții, am ieșit cu bine din această perioadă de pregătire. A fost un meci cu o echipă bună, cu care mereu am avut meciuri amicale, destul de bune. Am făcut un meci reușit, iar acum avem ultimele zile înaintea meciului de la Craiova. Orice victorie și meci bun ne dau moral, dar, până la urmă, e un meci amical, trebuie să ne concentrăm pe ce urmează, pe partidele oficiale“, a declarat la Farul TV fundașul Mihai Popescu.
„Ne bucurăm că am rămas acasă“
Acesta a apreciat modul în care a decurs perioada de pregătire. „La baza de la Ovidiu avem cele mai bune condiții, astfel că Mister a optat să rămânem acasă în cantonament. Ne-am pregătit bine, iar, în marea parte a perioadei, vremea a ținut cu noi. Ne bucurăm că am rămas acasă. Suntem convinși că am lucrat bine, iar acest lucru sper să se vadă din prima etapă“, a mai spus Mihai Popescu, potrivit sursei citate.
Citește și:
Farul Constanța
Andrei Artean s-a transferat la o echipă din străinătate
Luptă strânsă
Fundașul farist speră ca echipa de pe litoral să adune cât mai multe puncte în partidele care au mai rămas din sezonul regulat, zestre care să o ajute să-și atingă obiectivul, calificarea în play-off. „Ne așteaptă o perioadă grea, cu meciuri dificile, contra mai multor echipe din fruntea clasamentului. E o luptă strânsă, cu multe formații angrenate pentru play-off, dar ne-am pregătit bine. Vom așeza în aceste ultime zile tot ce am lucrat în cantonament și vom merge la Craiova să câștigăm. Suntem la mâna noastră, nu depindem de nimeni și asta e cel mai important. Trebuie să ne câștigăm meciurile, ceea ce vrem să facem ce fiecare dată. Orice punct sau puncte sunt binevenite și sperăm să adunăm cât mai multe. Luăm fiecare meci în parte, avem ca obiectiv la fiecare partidă victoria“, a punctat Mihai Popescu.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Sursa foto: Farul Constanța
Citește și:
Farul Constanța pregătește debutul oficial din 2024
Rivaldinho - „Lupta pentru play-off va fi strânsă, dar depindem numai de noi“ (GALERIE FOTO)
Farul Constanța l-a transferat și pe Cristian Ganea (VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii