Farul Constanța, singurul club din România în topul european al echipelor cu cei mai mulți jucători promovați la seniori
Farul Constanța, singurul club din România în topul european al echipelor cu cei mai mulți jucători promovațiCentrul Internațional de Studii Sportive (CIES) a analizat cluburile din primele 31 de campionate din Europa care au promovat cei mai mulți jucători la echipa de seniori.
După cum se arată pe site-ul oficial al Farului Constanța, au fost luați în calcul jucătorii cu vârsta între 15 și 21 de ani care au evoluat cel puţin trei ani la clubul formator și care se află în acest sezon în cadrul clubului sau au evoluat în ultimii doi ani la echipe de seniori.
Farul Constanța este singurul club din România prezent în acest clasament, cu 36 de jucători formați și promovați în Superligă și care întrunesc criteriile prezentate mai sus.
Clubul nostru devansează în acest clasament cluburi importante, precum PSV Eindhoven (35 jucători promovați) Paris St. Germain sau Olympique Lyon (câte 34 jucători promovați), Chelsea (32), Bayern Munchen, Atletico Madrid, Atalanta Bergamo (câte 32), Valencia, RC Lens, Club Brugge (câte 30), Athletic Bilbao, Real Sociedad (câte 28), Liverpool (26), AS Roma sau Inter Milano (câte 25), menționează sursa citată.
Pe primele trei poziții se află, în ordine, Ajax Amsterdam (cu 85 jucători), Benfica Lisabona (cu 73 jucători) și Dinamo Kiev (cu 72 jucători).
Suntem mândri că suntem acolo. Se pare că am muncit foarte bine, iar acest lucru este respectat afară. Cifrele arată că facem o muncă fantastică în ultimii ani în România. Poate cea mai bună muncă. Nu uitați că la loturile naționale, chiar dacă nu sunt rezultate, obiectivul nostru numărul unu este acela de a forma jucători pentru loturile naționale. Au fost la noi în țară, la cele mai bune echipe, cam pe la toate echipele avem jucători. După aceea, au plecat și în afara României, jucători care au jucat afară și care au dovedit, cum sunt cei care s-au consolidat în Belgia, Olanda, Scoția, jucători care au jucat la echipe bune, care au câștigat și campionate, neînvinși, cum a fost Ianis. Cum Drăguș e cel mai bun sau printre cei mai buni de la Standard, cum Răzvan Marin a fost cel mai bun la Standard, iar după a semnat cu Ajax sau cum la Galatasaray a fost semnat Cicâldău. Mă scuzați, dar e Galatasaray!, a precizat Gheorghe Hagi, managerul tehnic al Farului.
Sursa foto: Farul ConstanțaLa noi în țară avem ultimii doi căpitani de la FCSB (n.r - Florin Tănase și Florinel Coman). Sunt ai noștri, crescuți de noi. Tase a devenit cel mai bun jucător, golgheter. La echipa campioană (n.r - CFR Cluj) avem un jucător care a fost căpitan la toate loturile naționale și e la echipa națională, Manea. Deci peste tot avem jucători. Dacă am omis pe cineva, nu îi am pe toți, n-am venit cu hârtia făcută. Toți cei 36 de jucătoru sunt în circuitul echipei naționale. Într-o zi sau alta pot ajunge acolo sus. Eu cred că asta suntem noi acum. Clubul nostru poate să se gândească că avem viitor mare, dacă ne vom dezvolta așa cum prevăd eu lucrurile, cu optimismul meu și dezvoltarea pe care trebuie să o aibă Farul în următorii cinci ani. Cred că putem fi unul dintre cele mai bune cluburi din România. Avem cea mai bună academie, o să-i vedeți și pe ceilalți care vor veni. La ultimele meciuri am jucat cu patru jucători născuți 2003, 2002, 2005 și 2006. Practic continuăm același lucru, a mai spus Gheorghe Hagi, la o conferință de presă.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp