Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:08 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Farul incheie turul in corzi

ro

28 Nov, 2006 00:00 724 Marime text

Formatia care a schimbat in ultimul an patru antrenori, se afla intr-o situatie pe care nu o intrevedeau nici cei mai pesimisti suporteri * Panduru a fost, dupa multa vreme, primul oficial care a declarat raspicat ca jucatorii sunt nemultumiti * El ramane insa respectat, atat de jucatori, cat si de conducatori

O echipa care se lauda cu un buget de aproximativ trei milioane de euro, nu reuseste sa creeze o buna relatie intre antrenor-jucatori-conducatori si nu in ultimul rand, cu opinia publica, ceea ce explica in mare masura situatia in care se gaseste in prezentOdata cu meciurile din weekend-ul recent incheiat, s-a consumat si ultima etapa a turului Ligii I de fotbal, tur in care FC Farul Constanta nu a reusit nici pe departe sa atinga obiectivele propuse la debut. Dimpotriva, echipa care a schimbat in ultimul an patru antrenori, se afla intr-o situatie pe care nu o intrevedeau nici cei mai pesimisti suporteri. Aflata pe pozitia a 13-a, formatia alb-albastra a adunat in 17 meciuri, doar cinci victorii, de pus in rama, restul fiind patru remize si nu mai putin de opt infrangeri. Aflati la -5 in clasamentul adevarului, "marinarii" se apropie vertiginos de zona retrogradarii si, cel mai periculos, sunt macinati de surde confruntari interne, elementul fotbal fiind lasat pe undeva pe la margine. Meciul cu CFR Cluj, desi "trantit" in mare masura de arbitrul Sebastian Coltescu, a scos la iveala ceea ce banuiam cu totii, nemultumiri atat ale jucatorilor, cat si ale tehnicienilor si oficialilor, ce mocneau la foc mic si nu aveau nevoie decat de o scanteie ca sa izbucneasca. Scanteia s-a numit, cum altfel, decat Basarab Panduru, un antrenor care poate fi acuzat de orice, dar nu de duplicitate. In stilul caracteristic, tehnicianul a tunat si a fulgerat la conferinta de presa, acuzele sale atingand nu numai arbitrajul romanesc, ci si ceea ce se petrece la clubul unde este angajat. Panduru a fost, dupa multa vreme, primul oficial care a declarat raspicat ca jucatorii sunt nemultumiti, fara insa a preciza si din ce cauze. A venit apoi replica dura a patronului Gheorghe Bosanceanu, care nu s-a suparat insa pe antrenor, ci pe jucatori. "Pe la mijlocul turului, ne-am propus sa facem modificari, dar unii jucatori nu si-au confirmat valoarea, iar altii au facut pasi inapoi. Ii dau dreptate lui Panduru ca nu poate lucra cu jucatori nemultumiti. Noi am facut tot ce a depins de noi. Daca unii jucatori dau dovada de lipsa de bunavointa, o sa-i punem pe lista de transferuri. Vreau sa-i vad ce vor face cand vor fi in afara lotului si cine ii va solicita", a tunat la randul sau Bosanceanu, care a mai afirmat ca jucatorii sai primesc salarii care uneori depasesc 60.000 de euro pe an. Pe de alta parte, jucatorii riposteaza, declarand, sub protectia anonimatului, ca aceste sume sunt fictive si ca ei nu primesc nici macar prime de 400 de euro, cum a fost dupa remiza de la Timisoara. Se creeaza astfel o situatie din care singurul "castigat" este Panduru. Antrenorul este apreciat de jucatori, care au insa de impartit mereu cate ceva cu conducatorii, iar acestia la randul lor il respecta pe Panduru, dar ii condamna pe jucatori. Intre timp, tribunele sunt din ce in ce mai goale la meciurile asa zisilor "rechini", iar spectatorul constantean descopera ca mai exista si alte locuri in care poate sa dea bani, dar in schimb sa si primeasca ceva. Se anunta schimbari la nivelul lotului, prima masura fiind trimiterea lui Liviu Mihai si Voiculet la echipa a doua. De asemenea, se pare ca multi titulari incontestabili vor fi pusi pe lista de transferuri in aceasta iarna. Poate ca in al 12-lea ceas, acest club (cu multi bani, fata de altele din Romania) va confirma totusi asteptarile celor care inca mai cred in el. Totul insa, dupa iarna.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii