Farul vrea un fotbalist portughez
Farul vrea un fotbalist portughez
26 May, 2007 00:00
ZIUA de Constanta
1096
Marime text
Acesta este singurul jucator strain ce ar putea ajunge pe litoral in perioada urmatoare * Brazilianul Gerlem va fi cumparat definitiv
Se pare ca cei de la Farul doresc si modernizarea clubului, prin achizitionarea unui teren sintetic de antrenament, a unei tabele noi, mult promisa de altfel, precum si imbunatatirea tribunei 0. Directorul tehnic al echipei Farul Constanta, Ion Marin, a declarat ca gruparea pe care o reprezinta ar putea achizitiona un jucator portughez. "In urma deplasarilor pe care le-am facut, in iarna, in Portugalia, cu Basarab Panduru, dar si ulterior, cand am fost sa negociez transferul definitiv al jucatorului William Gerlem de la Estoril la Farul, am discutat si despre achizitionarea unui alt jucator din campionatul Portugaliei. Este vorba despre un tanar de 21 de ani, pe care am vrea sa il transferam definitiv. Este singurul jucator strain ce ar putea ajunge la Farul in perioada urmatoare", a afirmat Marin. Oficialul constantean a mentionat ca Farul va mai achizitiona jucatori romani. "Este vorba despre mai multi jucatori din Liga I si a II-a, care deja si-au dat acordul de a veni la Constanta. Unii sunt sub contract cu formatiile de care apartin si nu am putut demara negocierile pentru ca inca nu s-a stabilit bugetul pentru sezonul urmator, asa cum nu s-a stabilit nici daca vor fi pastrati toti componentii actualului lot. In urma Adunarii Generale ce va avea loc pe 2 iunie, vom putea demara si tratativele", a mai spus directorul tehnic al alb-albastrilor. Ion Marin se afla la Bucuresti, pentru a negocia cu mai multe firme pentru achizitionarea unui teren sintetic. "Vom beneficia de un teren foarte bun de antrenament care va avea si nocturna. Acesta este primul obiectiv de indeplinit alaturi de modernizarea spatiului destinat presei si de achizitionarea unei tabele electronice moderne", a precizat Ion Marin. Pleaca si Todoran? De la Farul urmeaza sa si plece o serie de jucatori, pana acum fiind absolut sigura despartirea de Adrian Senin. Insa si Dinu Todoran este dorit de echipe din tara, el fiind "curtat" asiduu de gruparea Universitatea Craiova. Antrenorul Florin Cioroianu este cel care il doreste cel mai mult pe actualul fotbalist al Farului, in Banie. In legatura cu acest posibil transfer, "Todo" nu se poate inca pronunta ferm. "Luni, voi avea o intalnire cu domnul Bosanceanu, la finele careia vom clarifica daca plec sau raman la Constanta", a declarat Dinu Todoran. Singurul transfer care genereaza inca mari semne de intrebare este cel al lui Mihai Gurita, care, pe de o parte declara ca este 100% la Steaua, iar pe de alta, primeste raspunsuri contradictorii de la conducatorii Farului. Desi, initial, Bosanceanu dadea de inteles ca nu vor fi probleme, acesta a declarat ca pana nu primeste o scrisoare de intentie de la Steaua, precum si 500.000 de euro, nu il va lasa pe Gurita sa plece. Se pare insa, cel putin din punctul de vedere al atacantului, ca, pana la urma, transferul sau va reusi. "Daca pana acum oscilam intre Universitatea Craiova si Steaua, acum nu mai am niciun dubiu. Suta la suta ajung la Steaua. Domnul Bosanceanu mi-a promis ca imi va da actele de transfer, iar daca acest lucru nu s-a intamplat inca, este pentru ca dumnealui se afla in strainatate, cu afaceri. Vineri seara va sosi in tara, iar sambata mi-a spus sa ma prezint sa stam de vorba. Este om de cuvant si nu am niciun dubiu ca nu se va intampla asa", a declarat Mihai Gurita.Scris de: {autor}Cristian TENTU{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii