FC Farul Constanța, eliminată din Cupa României de CS Făurei! (galerie foto)
FC Farul Constanța, eliminată din Cupa României de CS Făurei! (galerie foto)
11 Sep, 2019 19:38
ZIUA de Constanta
3835
Marime text



Partida a contat pentru faza a patra națională a Cupei și s-a jucat la Făurei, gazdele, la care fostul internațional Bănel Nicoliță este antrenor - jucător, impunându-se cu 2-1 (1-1).
Au înscris Stelică Nicoliță (44), Bălan (55), respectiv Cruceru (17 - cu un șut de la 20 de metri direct la vinclu).
FC Farul a folosit o formulă de echipă în care s-au regăsit preponderent jucători care au evoluat mai puțin în ultimul timp, dar, chiar și așa, rușinea rămâne, iar trupa de pe litoral ratează un posibil meci cu o echipă de Liga 1 în turul următor, 16-imile.
Ianis Zicu, tehnicianul „marinarilor“, a mizat astăzi pe: C. Andrei – R. Zamfir, Antoche (cpt.), Cană, D. Panait (46 Carabela) – D. Toma, Doumbia, Cruceru (53 Greu) – Băciuț, D. Halep, Hordouan (64 Nicola). Rezerve neutilizate: Udeanu – Bodea.
Înfrângere neașteptată petru alb-albaștri, Aventura în această ediție a Cupei României s-a încheiat, este mesajul de pe pagina de Facebook a FC Farul.
Sursa foto: Facebook (FC Farul Constanţa)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii