UPDATE. FC Farul Constanța Simon Măzărache, cinci goluri în victoria la scor cu Sparta Techirghiol
UPDATE. FC Farul Constanța: Simon Măzărache, cinci goluri în victoria la scor cu Sparta Techirghiol
22 Aug, 2020 12:14
ZIUA de Constanta
4392
Marime text



- FC Farul, partide astăzi cu Sparta Techirghiol și Poseidon Limanu 2 Mai.
FC Farul Constanța susține astăzi un ultim test, cu o săptămână înaintea debutului oficial al noului sezon al Ligii a 2-a.
Alb-albaștrii dispută, pe stadionul din Techirghiol, două partide de verificare, antrenorul Ianis Zicu urmând să folosească tot lotul pe care-l are la dispoziție.

Victoria le-a aparținut clar marinarilor, scor 7-1, golurile fiind marcate de Măzărache (5, 29, 45, 47, 58), Cruceru (9) și Ursu (56).
Cum s-au marcat golurile:Cinci dintre reușite i-au aparținut atacantului Simon Măzărache, aflat la al doilea joc în tricoul Farului. În plus, Antonio Cruceru a ratat o lovitură de pedeapsă, acordată după un fault asupra lui Denis Hordouan, în minutul 23, iar căpitanul Paul Antoche a nimerit transversala cu un șut de la 20 de metri, se arată pe site-ul oficial al clubului.
- Minutul 5, 1-0: Simon Măzarache înscrie din 8 metri cu o lovitură de cap la vinclu
- Minutul 9, 2-0: Antonio Cruceru trimite mingea în plasă, după un șut la colțul scurt
- Minutul 29, 3-0: Paul Antoche centrează de pe partea stângă, iar Simon Măzărache reia cu capul din careul mic
- Minutul 37, 3-1: Erdal Curtmemet reduce din handicap, cu o execuție spectaculoasă dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri
- Minutul 41, 4-1: Centrarea lui Florin Bălan de pe partea dreaptă îl găsește liber pe Simon Măzărache, care trimite cu capul în poartă
- Minutul 47, 5-1: Simon Măzarache reia din fața porții, după o acțiune prelungită de atac
- Minutul 56, 6-1: Ionuț Ursu înscrie cu capul după o lovitură de colț
- Minutul 58, 7-1: Simon Măzărache stabilește scorul final cu un șut din careu
In al doilea meci, Farul a întâlnit CS Poseidon Limanu 2 Mai, formație care în sezonul trecut a evoluat în Liga a 3-a, dar a ales ca în campionatul următor să nu se înscrie la startul celui de-al treilea eșalon din fotbalul românesc.
Fiecare dintre cele două jocuri a fost programata a se desfășura pe durata a 50 de minute.
UPDATE:
FC Farul s-a impus și a doua întâlnire, fără probleme, scor 3-0, în urma golurilor lui Al. Stoica (5), Bîrnoi (9) și Banyoi (36).
Cum s-au marcat golurile:
- Minutul 5, 1-0: Alexandru Stoica deschide scorul cu un șut puternic la vinclu
- Minutul 8, 2-0: Cosmin Bîrnoi majorează diferența, după un șut din careu
- Minutul 36, 3-0: Andrei Banyoi marchează, după ce trimite la colțul lung, pe lângă portarul advers
Sursa foto: FC Farul
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii