Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:21 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FC Farul, meci, sâmbătă, în Cupa României. Când a fost reprogramată restanța cu Ripensia Timișoara

ro

27 Nov, 2020 00:00 3098 Marime text
  • Partida FC Farul - Academica Clinceni se va juca pe stadionul „Gheorghe Hagi” din Constanța, urmând a începe la ora 13.30.
 
Aflată în lupta pentru calificarea în turneul play-off al Ligii a 2-a, FC Farul Constanța este angrenată și pe un al doilea front competițional, Cupa României, în care va evolua sâmbătă, 28 noiembrie, în 16-imi.
 
Formația de pe litoral se va duela la Constanța, pe stadionul „Gheorghe Hagi”, de la ora 13.30. cu Academica Clinceni, una dintre revelațiile de până acum ale Ligii 1. Echipa ilfoveană ocupă locul cinci în clasamentul primei divizii, iar în ultima etapă a învins pe teren propriu FC Viitorul, punând astfel capăt unei serii de șapte partide la rând fără eșec ale trupei constănțene.
 
În campionat, FC Farul are două meciuri în minus, restanțele cu U Cluj și Ripensia Timișoara (ambele în deplasare), partide care nu s-au desfășurat la datele stabilite inițial, din pricina cazurilor de Covid-19 cu care s-au confruntat adversarele „marinarilor”. Meciul U Cluj - Farul a fost reprogramat miercuri, 2 decembrie, de la ora 16.45, în timp ce partida Ripensia - Farul se va disputa luni, 14 decembrie, de la ora 14.00.
 
Sursa foto (cu rol ilustrativ): Facebook (FC Farul)

Citește și:

„Victorie mare și meritată” FC Farul Constanța a atins un prag psihologic important și continuă lupta pentru play-off

După duelul din Liga 1 cu Academica Clinceni, FC Viitorul întâlnește Dinamo în Cupa României


 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii