Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:09 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FC Viitorul, meci cu Gaz Metan Mediaș Gică Hagi - "Sperăm să prindem o zi ca cea cu Dinamo"

ro

03 Dec, 2018 11:01 1789 Marime text
FC Viitorul joacă miercuri, 5 decembrie, de la ora 17.30, meciul din etapa a 18-a a Ligii 1, în deplasare cu Gaz Metan Mediaș.

În clasament, echipa de pe litoral se află pe locul trei, cu 32 de puncte, în vreme ce Gaz Metan ocupă poziția a cincea, cu 26 de puncte.

Gaz Metan e o echipa în forma, dar și noi străbatem o perioadă foarte buna. Speram sa prindem o zi ca cea cu Dinamo, cand am facut un meci extraordinar, atât tactic, cât și fizic. Vrem să ne menținem pe linia rezultatelor pozitive. Ne vor lipsi doi jucători, Mladen (suspendat) si Țâru (accidentat), dar avem jucători care sa-i înlocuiască. Jucăm două meciuri în această săptămâna, ambele pe teren străin, astfel că după partida de miercuri rămânem în București, duminică întâlnind FCSB la Pitești. Obiectivul e să intrăm în play-off, iar apoi vom vedea, a spus Gică Hagi, managerul tehnic al FC Viitorul.


Mijlocul Tudor Băluță a precizat că un rezultat pozitiv miercuri ar ajuta foarte mult FC Viitorul, dar echipa se gândește în primul rând la victorie.

Încercam să obținem cât mai mult din această partidă. Gaz Metan e o echipa buna. Cu noi ii vor lipsi trei jucători, dar trebuie să ne gândim în primul rând la evoluția noastră, a precizat Băluță.

"Vom avea un joc destul de solicitant, dar ne gândim la victorie. Nu mi-e frică de niciun atacant din Liga 1, deci nici de Fortes, de la Gaz Metan. Vrem să obținem cât mai multe rezultate pozitive. E prea devreme să  vorbim acum de titlu", a spus şi stoperul Virgil Ghiță.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii