FC Viitorul, victorii în ultimele două deplasări din Liga 1. Echipa lui Hagi e la patru puncte de primul loc (galerie foto)
FC Viitorul, victorii în ultimele două deplasări din Liga 1. Echipa lui Hagi e la patru puncte de primul loc
06 Nov, 2018 00:00
ZIUA de Constanta
1398
Marime text
FC Viitorul a învins cu 1-0 (Drăguş 88) Dunărea la Călăraşi, în etapa a 14-a a Ligii 1, iar echipa lui Gică Hagi se află pe locul patru în clasament, la patru lungimi în spatele liderului CFR Cluj.
În 14 meciuri de campionat, trupa de pe litoral are opt victorii, un egal şi cinci înfrângeri, golaveraj 17-15, fiind la egalitate de puncte, 25, cu ocupanta poziţiei a treia, CSU Craiova. Pe doi se află FCSB, cu 27 de puncte. FC Viitorul a disputat ultimele două meciuri de campionat pe teren străin, cu FC Botoşani şi Dunărea Călăraşi, învingând de fiecare dată. Între cele două partide, a fost intercalată confruntarea din Cupa României din fieful lui Poli Iaşi, câştigată de asemenea! FC Viitorul a triumfat aşadar în ultimele trei meciuri oficiale disputate, toate în deplasare, arătând că străbate o perioadă deosebită şi că a învăţat să facă rezultate.
Sursa foto: FC Viitorul
Citeşte şi:
FC Viitorul a învins în deplasare nou promovata Dunărea Călărași. Cine a înscris golul victoriei

Tinerii au căpătat experienţă
„Suntem fericiţi. Într-o săptămână grea, cu trei deplasări, am realizat trei victorii, două în campionat şi una în Cupa României, pe terenuri unde e foarte greu de câştigat. Aceasta însemnă că suntem într-un moment foarte bun, că cei tineri au crescut, au căpătat experienţă şi au un ritm foarte bun. Jucăm bine ca echipă, chiar dacă astăzi (n.r. la Călăraşi) a trebuit să evoluăm la rezultat, întrucât adversarul era într-o formă foarte bună, încrezător şi puternic acasă, demonstrând aceasta la meciul anterior. Am creat o strategie mai directă, în care să jucăm pe linia a treia, nu în prima şi a doua, ca să avem mai multe mingi la mijlocul terenului. Am pregătit bine lucrurile şi cred că le-am dat puţine şanse sau deloc. Ei au câştigat în tur, noi acum, deşi atunci noi am jucat mult mai bine. Acum a fost un meci echilibrat şi am avut şansă. Dunărea Călăraşi e o echipă foarte bună, iar orice echipă care joacă cu ea are dificultăţi. Am făcut un rezultat mare. Fiecare antrenor are strategia lui, momentele lui, vrea să surprindă. Important e să fii pregătit şi să ai alternativă. Ianis joacă bine, s-a maturizat, are ritm, intensitate, ca şi ceilalţi copii care sunt cu noi“, a declarat Gică Hagi. În etapa viitoare, FC Viitorul va întâlni pe teren propriu, sâmbătă, 10 noiembrie, de la ora 18.00, Concordia Chiajna.„Atunci când creşti şi arăţi bine, eşti curtat. Ca o fată frumoasă!“
„Regele“ a reafirmat că, acum, în plin campionat, FC Viitorul nu transferă jucători la alte echipe. Întrebat cum comentează faptul că cei de la FCSB au pus ochii pe Denis Drăguş, Hagi a răspuns: „Să fie sănătoşi! Şi eu am pus ochii pe el. Deocamdată, e la mine. E campionat şi în momentul de faţă nu vorbim de transferuri. Ne interesează numai meciurile. Jucătorii trebuie să rămână concentraţi şi să joace fotbal. Nu, toată ziua, numai transferuri. Dacă va fi, vor veni şi acestea. Când faci bine, vine bine. Atunci când creşti şi arăţi bine, eşti curtat. Ca o fată frumoasă! Depinde de tine să arăţi bine. Băieţii mei muncesc, sunt buni şi, mai devreme sau mai târziu, vor veni şi oferte. Nu doar pentru Drăguş sau Ianis, ci şi pentru ceilalţi, precum Ţâru, Boboc, Vână… Arteam acum a apărut. Şi toţi ceilalţi, De Nooijer, care face un campionat foarte bun, fundaş stânga, 21 de ani… Producem copii şi echipe“, a precizat Gică Hagi.Sursa foto: FC Viitorul
Citeşte şi:
FC Viitorul a învins în deplasare nou promovata Dunărea Călărași. Cine a înscris golul victoriei
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii