Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:47 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Federaţiile de handbal, tenis şi hochei au finanţările suspendate pentru 2024

ro

27 Jan, 2024 13:35 1080 Marime text
foto: Unsplash Federaţiile de handbal, tenis şi hochei pe gheaţă au suspendate finanţările de la bugetul de stat pe anul 2024, cele trei organizaţii fiind declarate neeligibile de Agenţia Naţională pentru Sport pentru nerespectarea condiţiilor.

În cazul Federaţiei Române de Handbal, ANS a constatat nerespectarea unor prevederi statutare.

"Prin Încheierea nr.35/ÎNCH/PJ/2023, în dosarul nr.19729/3/2023 instanţa a constatat nerespectarea prevederilor Statutului Federaţiei Române de Handbal, situaţie care contravine dispoziţiilor art.4 lit.c) din Anexa nr.2 la Ordinul preşedintei Agenţiei Naţionale pentru Sport nr.477/2023", se arată în Raportul privind îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate al ANS, publicat pe site-ul oficial al agenţiei.


Conform unor surse din mediul sportiv, FRH nu ar fi avut dosarul de eligibilitate complet, lipsind documentul prin care Adunarea Generală a federaţiei a aprobat bugetul pe 2023 al instituţiei.

"Ei au avut acte lipsă la dosar, în sensul că nu există un document prin care Adunarea Generală ar fi aprobat bugetul federaţiei pe anul trecut. În plus, au un proces în instanţă pe care l-au pierdut în care se precizează că a existat încălcări ale statutului Federaţiei Române de Handbal. În acest moment au finanţarea suspendată", au declarat sursele citate pentru AGERPRES.


Nereguli au fost constatate de Agenţia Naţională pentru Sport şi în dosarul Federaţiei Române de Tenis, considerată, de asemenea, neeligibilă pentru finanţările pe 2024: "Nerespectarea dispoziţiilor art.29 alin. (2)-(4) din Regulamentul de punere în aplicare a dispoziţiilor Legii educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000 aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 884/2001, situaţie care contravine dispoziţiilor art.4 lit.c) din Anexa nr.2 la Ordinul preşedintei Agenţiei Naţionale pentru Sport nr.477/2023".

Cea de-a treia asociaţie naţională care are finanţarea suspendată pentru anul 2024 este Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă, care are doi preşedinţi, iar instanţa nu a soluţionat încă procesele aflate pe rol.

"A treia federaţie neeligibilă este cea de hochei pe gheaţă, unde lucrurile sunt clare. Ei au doi preşedinţi aleşi, sunt mai multe procese aflate pe rol şi instanţa nu a soluţionat definitiv cauzele. În acest caz, nici ei nu respectă criteriile de eligibilitate", au precizat sursele citate.


Agenţia Naţională pentru Sport a anunţat într-un raport publicat pe site-ul oficial că 66 federaţii sportive naţionale care au depus cereri sunt eligibile pentru a primi finanţare de la bugetul de stat în anul 2024.

Asociaţiile naţionale care vor primi fonduri de la bugetul de stat în acest an sunt: Bob şi sanie, Box, Canotaj, Haltere, Judo, Lupte, Schi Biatlon, Scrimă, Tenis de Masă, Tir Sportiv, Yachting, Comitetul Naţional Paralimpic, Kempo, Karting, Triatlon, Gimnastică, Karate Tradiţional, Gimnastică Ritmică, Culturism şi Fitness, Wushu Kungfu, Atletism, Rugby, Ciclism, Volei, Polo (pe apă), Chanbara, Karate, Powerlifting, Cricket, Scrabble, Fotbal-Tenis, Tir cu Arcul, Sambo, Dans Sportiv, Kaiac-Canoe, Taekwondo ITF, Modelism, Airsoft, Oină, Aeronautică, Bowling, Nataţie şi Pentatlon Modern, Bridge, Taekwondo WT, Orientare, Karate WUKF, Squash, Karate Kyokushin IKO 2, Darts, Arte Marţiale, Radioamatorism, Şah, Baschet, Alpinism şi Escaladă, Ecvestră, Minifotbal, Automobilism Sportiv, Motociclism, Padbol, Skandenberg-Armwrestling, Badminton, Go, Baseball şi Softball, Pangration Athlima, Popice şi Sportul pentru Toţi.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii