Fericirea campioanelor! Gimnasta Sabrina Maneca Voinea strălucește. E antrenată de mama ei, Camelia Voinea, iar medaliile curg (GALERIE FOTO)
Fericirea campioanelor!: Gimnasta Sabrina Maneca Voinea strălucește. E antrenată de mama ei, Camelia Voinea,
19 Aug, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
5339
Marime text
- În vârstă de 15 ani, Sabrina impresionează la junioare, iar ultimele competiții internaționale de top la care a evoluat i-au adus rezultate însemnate.
- România a încheiat Campionatul European de la Munchen cu șase medalii, toate câștigate la junioare.
- Camelia Voinea este maestru emerit al sportului și antrenor emerit, iar în anul 2000 constănțencei i-a fost conferită Medalia națională „Pentru Merit“, clasa a IlI-a.
Gimnasta de la CS Farul Constanța Sabrina Maneca Voinea îi calcă apăsat pe urme mamei și antrenoarei sale, Camelia Voinea, campioană și vicecampioană mondială, dar și vicecampioană olimpică şi europeană.
În vârstă de 15 ani, Sabrina impresionează la junioare, iar ultimele competiții internaționale de top la care a evoluat, Festivalul Olimpic al Tineretului European, de la Banska Bystrica (Slovacia), și Campionatul European de la Munchen (Germania) i-au adus rezultate însemnate: aur în concursul pe echipe la cea mai importantă competiție a juniorilor (FOTE) și alte trei medalii la Euro: aur la sărituri, argint la echipe și bronz la sol. Una dintre marile speranțe ale gimnasticii românești la nivel de senioare, Sabrina Maneca Voinea devine pe zi ce trece o certitudine și în marile concursuri externe, devenind campioană europeană de junioare și campioană la FOTE.
România a încheiat Campionatul European de la Munchen cu șase medalii, toate câștigate la junioare: două de aur (Sabrina Voinea, Amalia Puflea), două de argint (echipe junioare, Amalia Ghigoarță) și două de bronz (Sabrina Voinea, Amalia Puflea). Echipa a fost formată din Amalia Puflea, Amalia Ghigoarță, Sabrina Maneca Voinea, Crina Tudor, Miruna Botez (și ea de la Constanța); antrenori Ramona Micu, Camelia Voinea și Cătălin Meran. Sabrina Maneca Voinea face parte din programul „Țară, țară vrem campioane“, coordonat de Mariana Bitang și de Octavian Bellu și finanțat de OMV Petrom. Componentă a CNOPJ Constanța, ea este antrenată de mama sa, Camelia Voinea.
„Mi-a plăcut foarte mult concursul, sunt extrem de fericită pentru cele trei medalii pe care le-am obținut. A fost un campionat continental la care mi-am îndeplinit ce mi-am propus, dar se poate și mai bine, la paralel, la bârnă și la sol, de la bronz să urc la aur. La sărituri, am avut puține emoții, dar nu ca altă dată. Mi le-am putut stăpâni. M-a ajutat mama. Mi-a spus să fiu curajoasă, pentru că știe ce am antrenat, să fiu cât mai calmă și să mâ gândesc la ceva frumos, pozitiv, să uit de emoții. I-am auzit și pe suporteri din tribună“, a declarat Sabrina, într-o declarație găzduită de pagina de Facebook a Comitetului Olimpic și Sportiv Român.
„Când s-a afișat ultima notă și am văzut că Sabrina este campioană europeană la sărituri, iar la sol pe locul trei, a fost ceva de nedescris pentru mine, ca antrenor și mamă. Sunt multe ore de antrenament, în care te chinui și te străduiești pentru aceste medalii, pe care ți le dorești din tot sufletul. Și uite că am reușit“, a spus și Camelia Voinea, potrivit sursei citate. „Am fost foarte fericită și încântată de mine. Când am văzut că am devenit campioană europeană la sărituri, bucuria a fost de nedescris. A fost o experiență minunată, alături de colegele mele. Sunt foarte încântată, mă bucur că le am ca prietene, în mod special pe Pufi. Suntem mulțumite de execuțiile noastre, și antrenorii la fel“, a menționat Sabrina și pentru pagina de Facebook „European Gymnasticsׅ“. „De la entuziasmul Sabrinei, la calmul Amaliei, amândouă sunt acum cu gândul la trecerea la seniorat. Vor să confirme, vor să continue să progreseze tehnic“, menționează COSR.
Camelia Voinea este maestru emerit al sportului și antrenor emerit, iar în anul 2000 constănțencei i-a fost conferită Medalia națională „Pentru Merit“, clasa a IlI-a. A început să practice gimnastica la CSS Farul, din Constanța, sub îndrumarea antrenorului Matei Stănei. „La lotul național s-a pregătit cu antrenorii Adrian Goreac, Maria Cosma, Octavian Bellu și Adrian Stan. A debutat pe plan internațional la CM din 1985, de la Montreal, unde a obținut, împreună cu echipa, medalia de argint, iar la paralele s-a clasat pe locul 4. În anul 1987, a făcut parte din echipa care a cucerit titlul la CM de la Rotterdam. La CE din 1987, de la Moscova, a obținut medalia de argint la sol. În 1988, la JO de la Seul, a fost componentă a team-ului care a cucerit medalia de argint. În anul 1986 a participat la Cupa Mondială de la Beijing, unde s-a clasat pe locul secund, la sol. După retragerea din activitatea competițioanală a devenit antrenoare la Clubul Farul din Constanța“, se arată pe site-ul oficial al COSR.
PRECIZĂRI
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Sursa foto: capturi Facebook (Comitetul Olimpic și Sportiv Român)
Citește și:
UPDATE. Gimnastică
Sabrina Maneca Voinea, de la CS Farul Constanța, campioană europeană
Gimnastică
România, cu Sabrina Maneca Voinea între cele trei sportive, aur la Festivalul Olimpic al Tineretului European (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii